IT & C

#apple #muzica #taxe #warner music #streaming online #iRadio #ascultatori

Apple a batut palma cu Warner Music pentru iRadio

iRadio, serviciul de streaming online de la Apple, este din ce in ce mai aproape de realitate. Potrivit Financial Times, compania infiintata de Steve Jobs a batut palma cu Warner Music pentru a putea furniza muzica.

Din cate se zvoneste pe piata, iRadio va fi lansat pe 10 iunie la Worldwide Developers Conference 2013. Warner, cea de-a treia companie de muzica ca marime la nivel global, a devenit primul publisher muzical care incheie un acord pentru iRadio.

Potrivit Financial Times, care citeaza surse din apropierea tranzactiei, Apple va plati compozitorilor 10% din veniturile din publicitate, mai mult decat dublu fata de 4% - cat castiga acestia de la Pandora, serviciul american de radio internet, ce are mai mult de 70 de milioane de ascultatori activi.

Acest streaming audio va avea doua componente, una gratuita, sustinuta de reclame, si una platita, fara publicitate. Utilizatorii vor putea asculta posturi de radio marca Apple, clasate in functie de preferinte. Compania lucreaza la iRadio inca de vara trecuta, insa a intampinat dificultati legate de taxele impuse de casele de productie si producatori.

Sursa foto:mashable.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele