IT & C

Animalele viitorului

Broaste testoase de sapte metri, crustacei de pana la patru metri si paianjeni cat o minge de fotbal: acestea sunt numai cateva din animalele pe care oamenii de stiinta le imagineaza pentru viitorul omenirii, un viitor in care omul nu-si mai gaseste locul.

Publicatia italiana La Repubblica informeaza ca o echipa de 16 oameni de stiinta din intreaga lume a pus la punct, pe baza predictiilor care se pot face plecand de la teoria evolutionista, cateva modele de animale ale viitorului ce pot fi admirate prin intermediul ‘Viitorscopului’, un fel de safari interactiv din cadrul parcului de distractii Vienne, Franta.

Va fi si unica ocazie de a vedea aceste animale fabuloase pentru ca, potrivit echipei de cercetatori, peste cinci milioane de ani, cand ele isi vor face aparitia, omul va fi demult disparut, alaturi de teoriile oamenilor de stiinta.

Cercetatorii tin, insa, sa sublinieze prin intermediul ‘Viitorscopului’ ca acestea nu sunt, totusi, fabulatii, ci ca predictiile pleaca de la modul in care teoria evolutionista vede dezvoltarea lumii vii. Astfel, cercetatorii au plecat de la modul in care se presupune ca animalele si-au dezvoltat anumite caracteristici pentru a se adapta la mediul inconjurator.

Evaluand modul in care Pamantul se va modifica in urmatorii 5, 100 si chiar 200 de miliane de ani, au rezultat unele modele cu privire la caracteristicile ce vor permite animalelor sa supravietuiasca si cum se vor adapta in ecosisteme diferite de cele actuale.

Zoologul Robert McNeill Alexander, de la Universitatea din Leeds spune ca “Sunt multe probabilitati ca, date fiind datele pe care le avem acum, animalele sa evolueze in acest fel. Daca vrem sa fim mai exacti, putem spune ca exemplarele imaginate ar putea sa se dezvolte chiar asa.”

Astfel, in urmatorii cinci milioane de ani, in unele locuri, padurea tropicala va fi inlocuita de stepa, datorita modificarilor climatice. In 100 de milioane de ani, reptilele se vor simti ca acasa in clima calda iar descendentii broastelor testoase vor avea sapte metri si nu vor mai avea carapace, pentru ca nu vor trebui sa se mai apere de animalele de prada.

In 200 de milioane de ani, numai unele fiinte vor mai supravietui si, potrivit oamenilor de stiinta, vor evolua in forme stranii datorita faptului ca vor fi libere de vechile reguli ale adaptarii prin competitie si datorita presiunii climatice.

In viitor, lenta deriva a continentelor va forma o unica fasie de pamant incojurata de ocean, in care toate speciile de astazi vor fi deja disparate pentru a se mentine unii monstrii imaginati probabil numai in povestile mitologice.

‘Viitorscopul’ va putea fi vizitat din 4 aprilie si va duce vizitatorii intr-un safari interactiv pentru a vedea viitorul, beneficiind in plus de detaliile oferite de catre oamenii de stiinta. In acest parc omul nu si-a gasit locul, fie pentru ca predictiile cu privire la el presupun prea multe variabile, fie datorita faptului ca pana atunci omul va fi emigrat poate de pe planeta.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele