IT & C

Amprentele pot indica rasa si sexul

O noua metoda de amprentare tehnica care poate identifica rasa, sexul si posibil chiar dieta suspectilor a fost dezvoltata de oamenii de stiinta de la Departamentul de inginerie chimica al Colegiului Imperial de la Londra, relateaza The Telegraph. Cercetatorii au aratat ca folosirea unui gel pe baza de gelatina si a unei analize chimice de ultima generatie poate furniza indicii semnificative in legatura cu identitatea unei persoane chiar daca politia nu detine in evidente amprenta acelei persoane. Prin noua metoda, pot fi identificate, de asemenea, urme de substante precum praf de pusca, droguri sau arme biologice sau chimice. Teste preliminare, publicate in revista Analytical Chemistry , arata ca metoda poate fi folosita si pentru a prezenta dovezi cruciale la tribunal prin indicarea momentului precis - cu o aproximatie de o ora - cand amprentele au fost lasate la locul unei infractiuni. 'Testele noastre au aratat ca aceasta tehnica poate juca un rol semnificativ in lupta impotriva criminalitatii', a declarat profesorul Sergei Kazarian, de la Departamentul de inginerie chimica al Colegiului Imperial de la Londra. Potrivit acestuia, urme puternice de uree, substanta gasita in urina, indica faptul ca amprenta apartine unui barbat. Nivele mai scazute ale acestei substante arata ca ar putea fi vorba de o femeie. De asemenea, aminoacizi specifici indica daca 'suspectul' este vegetarian sau consumator de carne, iar diferiti acizi grasi furnizeaza indicii in privinta rasei. Afla care sunt cele mai importante stiri ale zilei intr-una dintre cele mai bune selectii de informatii. Aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale al Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele