IT & C

A calarit 10.000 de km pentru a reface traseul lui Ghengis Khan

A speriat lupii cu petarde si a resuscitat un caine cu oua crude si votca - sunt doar doua dintre numeroasele experiente inedite pe care Tim Cope le-a trait in timpul calatoriei sale de 10.000 de kilometri, din Mongolia pana in Ungaria, efectuata nu cu masina, ci pe cal. Australianul (28 de ani) si-a descris expeditia - care a durat peste trei ani si care a fost numita oficial “Pe urmele lui Ghengis Khan” - ca fiind un tribut adus nomazilor din Asia Centrala. Potrivit Associated Press, el va sosi la destinatia finala, orasul ungar Opusztaszer, pana la sfarsitul zilei de sambata. Si-a inceput calatoria in iunie 2004, in Mongolia, trecand apoi prin Kazahstan , sudul Rusiei, Ucraina si, in ultimele doua luni, Ungaria. “Ma simt un pic panicat si nu prea-mi vine sa termin aceasta calatorie, caci nu-mi imaginez ca va trebui sa-mi iau ramas bun de la cai. A devenit stilul meu de viata, in ultimii trei ani”, a declarat Cope. Australianul a fost mereu insotit de trei cai - unul pentru sine si doi pentru caratul proviziilor. In total, el a folosit 13 cai, insa doi dintre acestia - Taskonir and Ogonyok - l-au acompaniat din Kazahstan, din octombrie 2004 pana in prezent. Un alt membru al expeditiei a fost Tigon, un caine de vanatoare negru, al carui nume inseamna 'vultur' sau 'vant rapid'. Cope l-a primit pe Tigon in Kazahstan si spera sa-l ia cu el acasa, in Australia. Ca toti ceilalti membri ai echipei, Tigon a avut pare de experiente incredibile de-a lungul calatoriei, precum cea in care a fost furat, iar apoi gasit inchis intr-o mina, stand pe gheata si aproape mort de frig. A avut nevoie de ore de ingrijire intr-o sauna si de oua crude cu votca, iar apoi de saptamani de recuperare, pentru a putea relua calatoria. Apoi, australianul si insotitorii sai au trebuit sa infrunte lupii, intr-una dintre seri fiind inconjurati de mai multi lupi care-si doreau hrana: om sau animal. Au scapat dupa ce Cope a urmat sfatul pe care localnicii i-l dadusera in urma cu cateva zile: aruncarea cu petarde. Australianul a declarat ca prioritatea sa dupa ce se va intoarce in tara va fi aceea de a scrie o carte si de a realiza un film despre aceasta calatorie. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele