Dintre armele inventate de creatorii de jocuri se distinge, prin ciudăţenie, „lansatorul de singularităţi“, montat pe ED - 209. Orice intră în raza acestei arme este atras şi
strivit , fără nici o şansă de scăpare. Fie
tancuri , fie clădiri întregi, odată trecute dincolo de „orizontul evenimentelor“, se prăbuşesc în sine, însoţite de o suită de efecte grafice spectaculoase. Astfel, s-ar putea reprezenta cel mai bine diferenţele dintre EE II şi EE III.
Dacă ne imaginăm
Empire Earth II ca fiind un joc destul de solid şi de bine articulat, EE III oferă cateva surprize care fac acest joc să fie cu totul diferit. Păstrand principiile unui RTS, jocul permite ca orice achiziţie tehnologică să fie făcută urmandu-se o cale logică sau un drum bine definit. În plus, odată caştigat un avans tehnologic, acesta rămane utilizabil chiar dacă infrastructurile care îl definesc sunt distruse de
inamici . Ceea ce reprezintă un lucru bun, deoarece nu se mai pierde timp cu reinventarea roţii în cazurile în care intrăm într-un
impas . Un RTS fără timpi morţi este, pană la urmă, destul de greu de aflat.
(continuarea in
Atac )