Frumusete & Ingrijire

#studiu #frumusete #chirurgie cosmetica #elixirul tineretii

Chirurgia cosmetica: elixirul tineretii, nu si al frumusetii!

Chirurgia cosmetica reprezinta o arma redutabila in lupta impotriva imbatranirii - insa, conform unui studiu recent, aceasta nu este un aliat de nadejde si atunci cand vine vorba despre frumusete. Un nou studiu dezvaluie faptul ca, desi chirurgia cosmetica te poate ajuta sa pari mai tanar in ochii celor din jur, perceptia subiectiva asupra frumusetii personale nu este deloc influentata.

Studiul, realizat in cadrul Spitalului Lenox Hill si al Institutului ORL Manhattan din North Shore-Long Island Jewish Health System si publicat joi, 1 august 2013, in revista de specialitate JAMA Facial Plastic Surgery, a revelat faptul ca pacientii care au suferit interventii chirurgicale de corectare a semnelor imbatranirii au parut cu trei ani mai tineri decat inainte de operatiile in cauza, insa nu au fost evaluati ca fiind si mai atragatori.

Studiul a implicat voluntari care au examinat pozele a 49 de pacienti cu varste cuprinse intre 42 si 73 de ani care suferisa interventii chirurgicale cosmetice. Voluntarii au fost rugati sa ghiceasca varsta persoanelor din fotografii, dupa care sa le evalueze frumusetea, cu note de la 1 la 10. Niciunul dintre voluntari nu a vazut fotografii "inainte si dupa" ale aceluiasi pacient.


Mai tanar, dar nu mai atragator

In medie, voluntarii studiului au evaluat pacientii din pozele realizate inaintea interventiilor chirurgicale cosmetice ca fiind mai tineri cu 2,1 ani decat in realitate. In ceea ce priveste pacientii din pozele facute dupa operatiile estetice, acestia au fost evaluati ca fiind mai tineri cu 5,2 ani.

La evaluarea nivelului de frumusete, insa, notele s-au situat - atat la analiza pozelor facute inaintea interventiilor, cat si in urma examinarii fotografiilor "dupa" -, in medie, intre 4 si 6.

Un studiu anterior dezvaluise faptul ca interventiile cosmetice de lifting al fetei si al gatului determina o intinerire subiectiva de pana la 7 ani.

"Pacientii vin la noi pentru ca isi doresc sa para mai tineri. Noi, de regula, evitam sa le spunem 'va vom face sa aratati cu x ani mai tineri' sau mai atragatori", a precizat dr. A. Joshua Zimm, unul dintre cercetatorii implicati in studiu. "Nu vrem sa le cream asteptari false sau nerealiste", a mai adaugat cercetatorul american.


Cercetarile continua...

Pentru a putea fi inclusi in studiu, pacientii trebuiau sa aiba in dosarele medicale fotografii care fusesera facute la cel putin 6 luni de la interventia chirurgicala cosmetica. Nu este exclus, asadar, ca o parte dintre acestia sa nu fi revenit cu poze concludente in cabinetul medicului specialist, fiind multumiti de rezultatele operatiei, si astfel sa nu fie inclusi in studiul actual, determinand alterarea concluziilor.

A. Joshua Zimm a tinut sa precizeze ca studiul in care a fost implicat a fost de mica anvergura, drept care sunt necesare date suplimentare pentru a putea ajunge la concluzii solide.

De altfel, studiul actual a implicat doar pacienti care suferisera interventii chirurgicale de corectare a semnelor imbatranirii, excluzandu-i pe cei care, de pilda, avusesera parte de operatii estetice la nivelul nasului si de interventii non-chirurgicale la nivelul buzelor ori de indepartare a ridurilor.

Sursa foto: memetics.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din frumusete-ingrijire

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi: Fertilizare in vitro cu ovocite donate. Indicatii si sanse de reusita

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi, medic specialist obstetrica-ginecologie

Pune o intrebare