Frumusete & Ingrijire

#vergeturi #sanatate #frumusete si ingrijire # cauze vergeturi # simptome vergeturi

Ce trebuie sa stii despre vergeturi

Vergeturile sunt semne inestetice pe piele, care apar in special in randul femeilor, la fluctuatiile de greutate. Nu dispar nici prin tratament, iar cea mai buna metoda de a le preveni este pastrarea unei greutati corporale sanatoase.

Ce sunt vergeturile

Vergeturile sunt striatii roz, rosii sau albe care apar de obicei pe abdomen, sani, brate, fese si coapse. Sunt mai comune in randul femeilor insarcinate, in special in partea a doua a sarcinii.

Vergeturile pot fi si un simptom al altor afectiuni, precum sindromul Cushing sau afectiunile suprarenale. Tratamentele pot estompa aspectul acestor vergeturi insa nu le vor indeparta complet.

Simptomele vergeturilor

Vergeturile pot avea aspecte diferite, in functie de severitatea lor. Astfel, pot avea aspectul unor linii neregulate pe piele, striatii roz, rosii sau purpurii sau striatii albe stralucitoare.

Este indicat sa mergi la medic daca esti ingrijorata de aspectul pielii tale sau daca vergeturile acopera o mare parte a corpului tau. Medicul poate determina cauza aparitiei vergeturilor si poate discuta cu tine despre posibilele optiuni de tratament.


Cauzele vergeturilor


Vergeturile sunt cauzate de intinderea pielii, asociata cu marirea nivelului de cortizon, un hormon produs de glandele suprarenale. Cortizonul slabeste elastina din piele.

Printre cele mai comune cauze ale vergeturilor se numara sarcina, cresterea in greutate, medicamente sau anumite afectiuni.


Factori de risc


Vergeturile sunt mult mai frecvente in randul femeilor decat al barbatilor. Printre factorii de risc se numara:

sarcina

ereditatea

nasterea de copii mari

cresterea sau pierderea brusca in greutate

folosirea de medicamente pe baza de corticosteroizi.


Stilul de viata si vergeturile


Pe piata exista numeroase creme, unguente si alte produse care sustin ca ajuta la atenuarea vergeturilor. Aceste produse contin de obicei unt de cacao, vitamina E sau acid glicolic. Nu sunt daunatoare pentru piele, insa nu vor ajuta foarte mult.

De obicei, vergeturile se estompeaza in timp, devenind mai putin vizibile, insa nu vor disparea niciodata.


Medicina alternativa si vergeturile


De asemenea, pe piata exista si numeroase tratamente alternative. Acestea sunt pe baza de ulei de ricin, alge marine si alte combinatii de plante, ierburi, vitamine si acizi de fructe. Aceste tratamente nu duc insa la disparitia totala a vergeturilor.

Femeile insarcinate trebuie sa discute cu medicul inainte de a folosi tratamente naturiste care ajuta la tratarea vergeturilor. Unele ingrediente pot afecta dezvoltarea fatului.


Cum sa previi vergeturile


Nu exista o metoda unica prin care vergeturile pot fi prevenite. Chiar daca folosesti numeroase creme, unguente sau uleiuri. Insa, cea mai buna masura de prevenire a vergeturilor este sa iti mentii o greutate normala si constanta.

In timpul sarcinii, femeile acumuleaza multe kilograme intr-un interval scurt, insa poti discuta cu medicul pentru a descoperi cele mai bune tratamente si masuri pentru a evita acumularea de kilograme sau formarea de vergeturi.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din frumusete-ingrijire

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: 5 beneficii ale MUSTULUI

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi: Fertilizare in vitro cu ovocite donate. Indicatii si sanse de reusita

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi, medic specialist obstetrica-ginecologie

Pune o intrebare