Fructe

#afine #fructel #plante

Afine

Afinele sunt mici arbusti, apartinand genului Vaccinium, familia Ericaceae. Acesti arbusti fac afine, niste fructe de dimensiuni mici si de culoare albastra, cunoscute si ca fructe de padure . Afinul este un arbust peren.

 

Aspect

 

Afinul este nativ din America de Nord. Este un arbust care poate atinge dimensiuni intre 10 cm si 4 m inaltime.

In functie de specie, frunzele pot fi de foioase (adica trecatoare) sau vesnic verzi. Forma frunzelor este ovala, ele fiind mai rotunde spre baza si ascutite spre varf. Acestea pot atinge dimensiuni cuprinse intre 1-8 cm lungime si 0.5-3.5 cm latime.

Florile au forma de clopotel si sunt de culoare alba, roz pal, rosu si uneori poate aparea o tenta de verzui.

Fructele sunt mici, ele avand un diametru de 5-16 milimetri. La inceput au o culoare verde-pal, devenind apoi rosu-purpuriu si in final albastru-violet. La maturitate au un gust dulce, cu o aciditate variabila. Perioada de coacere a fructelor este afectata de conditiile locale, altitudine, dar si clima. Astfel perioada poate varia din mai si pana in august.

 

Origine

 

Genul Vaccinium are o distributie circumpolara, specii de afine fiind intalnite in America de Nord, Europa si Asia.
Multe dintre speciile de afine vandute sunt in prezent clasificate in Sectiunea Cyanococcus, Genul Vaccinium, si provin in mare parte din America de Nord. Multe dintre speciile provenite din America de Nord sunt acum cultivate in scop comercial in Australia, Noua Zeelanda, tarile Sud-Americane.

 

Cultivare

 

Afinele pot fi cultivate sau pot fi culese din mediul lor natural. In Nordul Americii, cea mai cunoscuta specie cultivata este V. Corymbosum, o specie de afine cu tufisul inalt. Hibrizi derivati din aceasta specie au fost adaptati la climatul de Sud al SUA.

Afinele „salbatice”, care cresc in tufisuri mai mici decat cele cultivate in gradina, sunt pretuite pentru culoarea lor mult mai intensa.

Afinele pot fi inmultite prin insamantare sau prin butasire. Se recomanda ca acestea sa fie plantate in soluri humo-nisipoase.

Perioada de vegetatie a afinelor incepe in luna mai si se termina in luna septembrie, atunci cand fructele sunt tinute in sere unde temperaturile sunt controlate.

Fructele se culeg in perioada de matruitate, cand au culoarea albastru-violet, ceea ce inseamna ca sunt foarte bine coapte. In general perioada de culegere a fructelor se situeaza intre lunile iulie si septembrie. Frunzele impreuna cu ramurile se culeg in timpul verii si pana toamna. Acestea sunt folosite in scop medicinal.

Recoltarea afinelor se face folosind un „pieptene” special. Acesta este confectionat din sarme de otel paralele, prinse de un maner de lemn. In continuare se mai practica si culegerea lor cu mana, fara a folosi unelte speciale. Aceasta practica este folosita de catre persoanele care le culeg pentru uz casnic si nu in scop comercial.

 

Utilizare

 

O parte din afinele cultivate sunt vandute in stare proaspata. Restul sunt fie congelate singure sau impreuna cu alte fructe de padure, pentru a fi consumate si in extra-sezon, fie utilizate pentru prepararea diferitelor sucuri, piureuri, dulceturi etc. Afinele mai sunt utilizate si pentru prepararea de prajituri sau creme pentru prajituri. De asemenea, mai sunt utilizate in prepararea inghetatei, a iaurturilor cu fructe etc.

 

Medicina

 

Afinele contin o sursa diversificata de micronutrienti. Cele mai importante dintre acestea sunt: magneziul mineral, Vitamina B6, Vitamina C, Vitamina K si fibre.

Principiile active benefice ale acestei plante se gasesc in special in fructe si frunze. Acestea sunt:

  • In frunze: tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina, neomirtilina;
  • In fructe: tanin, pectie, mirtilina, zaharuri, provitamina A, Vitamina C si acizi organici precum: acid citric, acid malic, acid oxalic, acid succinic si acid lactic.

Datorita taninului prezent atat in frunze cat si in fructe, acestea au un efect astringent asupra organismului.

De asemenea, consumul de afine este recomandat pentru a reduce riscul de cancer.

La un simpozion organizat in 2007 privind beneficiile afinelor in sanatate, s-a precizat ca consumul de afine poate atenua declinul cognitiv care apare in boala Alzheimer.

O substanta chimica prezenta in frunzele de afin poate bloca replicarea virusului Hepatitei C si poate intarzia declansarea bolii la persoanele care au contactat virusul.

Datorita substantelor pe care afinele le contin, acestea au o activitate antibiotica. Ele pot modifica favorabil flora intestinala si sunt recomandate persoanelor care au probleme de natura intestinala.

Afinele se mai recomanda in diabet deoarece scad nivelul de zahar din sange , parazitoze intestinale, guta, uremie, infectii urinare , enterocolita, dar si ca antiseptic minor si diuretic. De asemenea, mai sunt recomandate si in cazul persoanelor suferind de reumatism, afectiuni ale pielii, tulburari circulatorii periferice, uretrite, eczeme si ulceratii cronice.

Sursa foto : www.wilmotblueberries.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului