Financiar

#taxe impozite #avere #bnr #adrian vasilescu #somaj #pwc #costuri

Vasilescu (BNR): Impozitarea averilor ar fi o greseala

Consilierul guvernatorului Bancii Nationale, Adrian Vasilescu , considera ca impozitarea averilor romanilor ar fi o mare greseala, mai ales intr-un an de criza, in care tot mai multi romani sunt amenintati de somaj, iar statul nu face aproape nimic sa incurajeze angajarea lor.

"Dupa mine si dupa alti colegi de ai mei de la BNR ar fi o eroare, pentru ca averile inseamna ceva complex, inseamna si banii din banci. Daca ar fi sa impozitam ar fi o mare greseala", a declarat Adrian Vasilescu, la Realitatea TV.

Desi firmele nu mai primesc facilitati pentru incadrarea in munca a persoanelor aflate in somaj, patronii pot beneficia, totusi, de unele facilitati, daca angajeaza tineri absolventi sau someri cu varste peste 45 de ani.

Pana in luna martie a anului trecut, patronii care creau locuri de munca si angajau someri primeau 4.000 de lei pentru fiecare persoana in parte, daca ii pastrau minimum 3 ani.

In prezent, patronii pot primi unele facilitati daca angajeaza someri care au peste 45 de ani sau sunt unici intretinatori de familie.

Firmele sunt scutite, timp de 12 luni, de plata contributiei la somaj si primesc, 523 de lei pentru fiecare salariat, in fiecare luna.

PwC: Impozitul pe avere nu se justifica, din cauza costurilor mari de administrare

Nici reprezentantii PricewaterhouseCoopers nu sunt foarte incantati de ideea unui impozit pe avere, argumentul lor fiind ca o astfel de taxa ar avea costuri de administrare, respectiv de urmarire si incasare a taxei, foarte mari comparativ cu beneficiile.

Mihaela Mitroi , partener la PwC, sustine ca multe state din Europa au eliminat aceasta forma de impozitare, in principal din cauza costurilor ridicate pe care le implica, precizeaza Mediafax. Mai mult, in Germania acest impozit a fost declarat neconstitutional, fiind considerat o forma de expropiere .

Pe de alta parte, Mitroi spune ca exista posibilitatea sa fie introdusa in Romania taxa pe mostenire, precum si o anumita taxa pe donatii, pentru a combate aceasta forma de evitare a impozitarii.

Surse guvernamentale au declarat agentiei Mediafax ca fiscul vrea sa impoziteze averile persoanelor foarte bogate care nu pot justifica veniturile si sunt suspecte de evaziune fiscala, astfel ca ANAF a solicitat deja FMI asistenta pentru elaborarea legislatiei.

Potrivit surselor, o echipa de asistenta tehnica a FMI, alta decat misiunea de evaluare a acordului stand-by, va face intr-o prima etapa evaluarea legislatiei actuale.

A doua etapa va presupune formularea de recomandari din partea institutiei internationale pentru elaborarea legislatiei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea