Financiar

Soc imobiliar: bancile limiteaza creditele pentru proiectele rezidentiale

Demersul bancilor va avea drept consecinta scaderea numarului de ansambluri rezidentiale . Doar ansamblurile rezidentiale bine gindite vor mai primi finantare de la banci. Bancile au devenit mult mai selective atunci cind vine vorba despre finantarea ansamblurilor rezidentiale.

Daca pina acum am asistat la un adevarat boom, atunci cind vine vorba despre lansarea de proiecte rezidentiale, probabil ca nu acelasi lucru se va mai intimpla in viitor. Pe de alta parte, specialistii spun ca vor fi scoase la vinzare doar proiecte de calitate, realizate de companii cu experienta. Mai trebuie spus ca nu se vor stopa finantarile pentru proiectele deja aprobate.

De asemenea, bancile se arata reticente si la anumite zone atunci cind se vorbeste despre acordarea de finantari . Bancherii spun ca nu se tem de un recul al pietei imobiliare. Publicitate

„Am observat ca in general, pe plan international si nu doar in Romania, astfel de declaratii apar in urma unei cresteri spectaculoase a preturilor pe piata imobiliara. In cazul tarii noastre, dinamica rapida inregistrata in acest sector a dus preturile la niste niveluri greu de imaginat cu citiva ani in urma si este firesc ca o parte dintre specialisti sa se intrebe daca nu cumva vom asista la o corectie in perioada urmatoare. Fara sa exprim neaparat o pozitie in aceasta privinta, as aminti doar ca in ultimele luni am asistat la corectii semnificative privind si cursul de schimb, si bursa“, spune Mihai Bogza, presedinte CA Bancpost.

Analistii imobiliari considera ca demersul bancilor este normal si ca nu este vorba doar despre un caz izolat. „Nu e vorba doar de unele banci, ci de toate bancile. E normal sa se intimple asa. Toata lumea vrea sa faca bani pe banii altora si foarte putini se pricep sa dezvolte. Ceea ce se intimpla pe piata face ca aceste decizii sa fie normale. Dezvoltatorii ar vrea sa le dea banca toti banii, iar banca vrea sa-si ia masuri de precautie“, spune Ionut Bordei, seful Departamentului Rezidential al CB Richard Ellis-Eurisko. Bancherii confirma acest lucru. „Toate bancile au devenit mai selective cu finantarile imobiliare. Pina si bancile grecesti au inceput sa isi aleaga mai atent proiectele“, afirma Misu Negritoiu , director general ING Bank.

Numarul mare de solicitari face ca bancile sa aiba de unde sa aleaga. Succes vor avea doar dosarele cu documentatia bine pusa la punct, dar va conta si CV-ul dezvoltatorului. De altfel, bancile isi iau masuri de precautie. „Mi se pare firesc ca bancile sa acorde masuri prudentiale, deoarece a trecut faza in care erau atit de dornice de clienti incit inchideau ochii la aspectele negative din dosarul clientului. In plus, in ultima vreme au aparut probleme legate de calitatea necorespunzatoare a lucrarilor. Prin urmare, selectia stricta inseamna si faptul ca bancile nu vor sa isi asocieze numele in astfel de scandaluri“, spune Ion Radu Zilisteanu, purtatorul de cuvint al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare.

Bancile nu vor finanta doar planuri, ci vor avea conditii mult mai stricte pe termen lung. „Fiind vorba de reticenta bazata pe motive comerciale, probabil ca niciodata nu va disparea. O astfel de reticenta o regasim peste tot in lume. E normal, nu oricine se poate finanta. In felul asta am dezvolta toti: si eu, si dumneavoastra si multi altii. Practic, asa cum persoanele private au nevoie de 25% avans din fonduri proprii, la fel este si pentru dezvoltatori. La dezvoltatori, riscul este chiar mai mare decit la cumparatori deoarece nu exista produsul final si bancile ar putea executa foarte greu dezvoltatorii“, mai spune Ionut Bordei.

Bancile nu tin cont numai de calitatea proiectului sau de credibilitatea si bonitatea investitorului, ci si de zona in care se dezvolta proiectele. Bancile pot sa nu agreeze anumite zone din motive de siguranta a investitiei. „Nu este o decizie generala, ci depinde de la banca la banca. Restrictiile apar acolo unde bancile au deja proiecte rezidentiale si nu vor sa finanteze si alte proiecte in aceeasi zona din motive de autocompetitie“, spune Ionut Bordei.

Pe de alta parte, se pun conditii si in ceea ce priveste tipul bunului pentru care se acorda finantare. „Preturile terenurilor ar putea sa inregistreze o stagnare sau un usor declin, in timp ce segmentul rezidential, de exemplu, nu cred ca va fi afectat. Si UniCredit Tiriac Bank este mai selectiva cu proiectele pe care le finanteaza mai ales in privinta finantarii achizitiilor de terenuri, dar nu am renuntat la proiecte deja planificate“, afirma Dan Pascariu, presedintele Consiliului de Administratie al UniCredit Tiriac Bank.

Faptul ca pentru unele proiecte nu se va asigura finantare va face ca numarul acestora sa nu mai creasca intr-un ritm spectaculos. Analistii spun ca efectele vor fi benefice si nu este exclus ca oferta de locuinte noi sa nu scada. „Consecintele restrictiilor impuse de banci vor fi ca se va construi mai bine si vor fi evitate scandalurile. Nu inseamna ca se va micsora numarul de proiecte, ci inseamna fie ca dezvoltatorii neseriosi vor deveni seriosi, fie ca vor disparea cei neseriosi de pe piata, o piata in care concurenta este inca mica“, spune Ion Radu Zilisteanu.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea