Financiar

#prima casa #conditii #programul prima casa #credit #rate #norme

Prima Casa: Sapte banci din prima lovitura

Sapte banci si-au depus deja ofertele pentru participarea la programul "Prima Casa", in valoare totala de 450 milioane euro, a spus joi presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Aurel Saramet. Cele sapte banci sunt Banca Transilvania , Volksbank, Raiffeisen Bank , Millennium Bank , Leumi, BRD-SocGen si ATEBank.

Guvernul are la dispozitie un fond de 1 miliard euro pentru garantarea creditelor ipotecare din programul Prima Casa . Cele sapte banci care au trimis deja ofertele lor insumeaza 450 de milioane de euro. Aurel Saramet a declarat ca se asteapta ca totalul fondurilor alocate de banci sa ajunga la 750 – 850 de milioane de euro, cu 10 – 15% sub plafonul fondului.

Aurel Saramet: “Exista o banca a carei oferta de dobanda este Robor + 0%”

"Am avut discutii telefonice cu presedintii altor banci care urmeaza ca pana la sfarsitul acestei zile sa imi transmita ofertele. Vor mai trimite oferte cel putin Alpha Bank, Banca Romaneasca, CEC si BCR. Despre alte banci nu pot sa va confirm", a declarat Aurel Saramet.

Unele banci au oferit conditii foarte bune de creditare, chiar “exista o banca a carei oferta de dobanda este Robor + 0%”. Altele au facut oferte doar la creditele in euro, a declarat Saramet.

Saramet a mai declarat ca nu se cunoaste un raport intre cei ce doresc sa-si achizitioneze o locuinta si ce ce vor sa-si construiasca una, si ca programul va lasa piata sa hotarasca.

Vreau Prima Casa. Cat platesc si unde?

Persoanele interesate de contractarea unui astfel de credit vor trebui sa achite un avans de 5% din pretul de achizitie, daca acesta este de cel mult 60.000 euro. Persoanele care doresc sa ia un credit de peste 60.000 euro, vor trebui sa plateasca un avans de 3.000 euro plus diferenta dintre valoarea de achizitie a locuintei si 60.000 euro.

Premierul Emil Boc explica la finalul sedintei de guvern din 14 iunie ca bancile care dau credite ipotecare prin programul Prima Casa pot aplica o marja de maximum 4% pe an peste rata EURIBOR la 3 luni in cazul imprumuturilor in euro, respectiv o marja de cel mult 2,5% pe an peste rata ROBOR la 3 luni la creditele in lei. Dar bancile au facut oferte mult mai avantajoase.

 ( citeste continuarea in NewsChannel.ro )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea