Financiar

#plaje administratie locala #constanta plaje primarie

Plajele vor trece in administrarea autoritatilor locale

Plajele ar putea trece in administrarea autoritatilor locale, dupa ce ministerul Mediului va gasi mijloacele legale pentru rezilierea contractelor de plaja cu operatorii si trecerea acestora in administrarea autoritatilor locale.

Principala problema care a fost abordata la intalnirea dintre reprezentantii din turism, autoritati locale, ministrul Mediului , Nicolae Nemirschi si ministrul Turismului , Elena Udrea, a fost cel al plajelor concesionate, in prezent, prin licitatie, de catre diferite firme si administrate de Directia Apelor Dobrogea Litoral Constanta.

"Prima problema este plaja, asa cum la munte sunt partiile de schi. Ii avem pe cei doi ministrii aici si este bine sa cadem de comun acord asupra a ce trebuie sa se intample pe plaja. Stiu ca sunt si au fost nemultumiri atat de la agentiile interne, straine, de la hotelieri, turisti", a spus primarul Constantei, Radu Mazare.

Hotelierii au reclamat ca firmele care au preluat contractele de concesiune pe o perioada de 10 ani au subinchiriat portiunile de plaja si multe dintre societati nu au respectat contractul cu Directia Apelor Dobrogea Litoral Constanta pentru gospodarirea si curatirea plajelor. Primarul Constantei, Radu Mazare, a abordat si problema constructiilor ilegale de pe plaje pe care, in opinia sa, DADL, in calitatea de administrator, trebuia sa le demoleze dupa ce Corpul de Control al Primariei a aplicat amenzi conform Legii 50/1991.

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a prezentat la intalnire o nota de control a compartimentului de control general de pe vremea fostei conduceri, prin care se constata existenta unui conflict intre DADL si autoritatile locale, privind administrarea plajelor si constructiile ilegale de pe plaje si masurile care trebuiau luate.

El a cerut noii conduceri a DADL sa o duca la indeplinire in urmatoarele doua saptamani. Situatia plajelor a primit si sprijinul ministrului Turismului, Elena Udrea. "Daca gasim formula juridica sa reziliem aceste contracte si una dintre ele ar fi prin nerespectarea obligatiilor contractuale de cei care au castigat licitatiile, daca putem in instanta, daca nu, gasim alte formule.

Ministerul Turismului agreaza aceasta idee", a declarat Udrea. Legea de trecere a plajelor la autoritatile locale se afla in dezbaterea Parlamentului, dupa ce, la sfarsitul anului trecut, a fost intoarsa pentru reexaminare de presedintele Traian Basescu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea