Financiar

Peste 12 ani, romanii ar putea trai mai bine decat italienii

Predictia se refera la valoarea PIB/locuitor in conditiile in care actualele ritmuri de crestere se mentin.
 
Romania ar putea depasi Italia ca nivel al bunastarii daca actualele ritmuri de crestere economica din cele doua tari se confirma, noteaza prestigioasa publicatie ,,The Economist’’. Aceasta citeaza un studiu al Fondului Monterar International care apreciaza ca ritmul de crestere a PIB-ului italian va fi de doar 0,3% in urmatorii doi ani existind chiar pericolul intrarii in recesiune economica.

La mijlocul anilor ’90 populatia din cizma era pe locul doi in Europa ca nivel al bunastarii fiind depasita doar de Germania. Acum doi ani a fost depasita de Spania, iar in 2008 ar putea trece si in urma Greciei. Motivul: alternarea guvernelor de stinga si de dreapta si instabilitatea politica au facut ca reformele economice sa stagneze, privatizarile s-au facut pe criterii politice iar calitatea serviciilor s-a degradat.

Este relevant faptul ca Italia a cazut de pe primul pe al cincilea loc in lume ca destinatie turistica, mai noteaza ,,The Economist’’. “In aceste conditii, si daca actualul ritm de crestere ramine neschimbat, PIB-ul Romaniei il va depasi pe cel al Italiei in 2020”, sustine Fracesco Grillo , profesor la London School of Economics.

Liviu Voinea , seful Grupului de Economie Aplicata, este destul de sceptic fata de un astfel de scenariu si spune pentru cotidianul.ro ca intr-adevar daca se foloseste strict progresia geometrica puteam trage astfel de concluzii.

“In economie, totusi, nu functioneaza astfel de reguli, mai ales ca este aproape imposibil sa pastram un ritm de crestere economica de peste 6% pina in 2020. Exista cicluri care includ si recesiune”, spune Voinea. Potrivit acestuia, un astfel de scenariu ar fi realizabil doar in ipostaza plecarii din tara a altor citeva milioane de romani “pentru ca atunci baza de raportare ar fi mai mica”.

In 2007, PIB-ul Romaniei a fost de 121 de miliarde de euro, in timp ce al Italiei a fost de peste 10 ori mai mult.

Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor estima la sfirsitul saptaminii trecute ca, in anul 2020 salariul mediu din Romania va ajunge la 1.200 de euro. Acesta a mai spus ca, in 2014, data la care Romania va adopta moneda unica europeana, valoarea salariului mediu va fi de 600-700 de euro. Ministrul a prezentat atunci si un bilant al activitatii guvernului in zona macroeconomica.

„In decembrie 2004, Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor era de 2.800 de euro, iar in decembrie 2008 va ajunge la 6.200. Salariul mediu brut in aceeasi perioada de timp a crescut de la 8 milioane de lei in decembrie 2004 la 16 milioane de lei in decembrie 2008. Investitiile straine, in numai doi ani, 2006 si 2007, au fost cat toate investitiile straine de pana acum”, a declarat Vosganian.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea