Tendinta protectionista ce s-a resimtit pe fondul crizei va continua, pentru ca este legata de degradarea pietei muncii, a declarat directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), Pascal Lamy ( foto ), citat de AFP si preluat de NewsIn.
Pentru contracararea acestui " impuls ", Lamy a solicitat incheierea rundei Doha in acest an, pentru liberalizarea comertului.
"Tendinta protectionista este evident strans legata de situatia din piata muncii si stim ca in lunile sau chiar in anii ce vor urma situatia din piata muncii va continua sa se deterioreze", a explicat Lamy.
"Trebuie sa fim foarte atenti si sa rezistam in continuare acestei tendinte protectioniste", a adaugat presedintele OMC, care considera ca cea mai concreta si imediata masura ar fi "incheierea negocierilor pentru runda Doha".
Lamy sustine ca "80% din munca este deja realizata" si ca gasirea unei concluzii in 2010 este "perfect posibila din punct de vedere tehnic".
"Ramane de vazut daca discutiile vor putea fi duse la bun sfarsit", a completat el. .
La sfarsitul lui 2009, Lamy a cerut tarilor din cadrul OMC sa decida in martie daca ajungerea la o concluzie in cadrul rundei Doha este sau nu posibila in 2010.
Runda de Dezvoltare Doha este actuala runda de negocieri cu privire la comertul international initiata de OMC. Aceasta a inceput in noiembrie 2001, iar scopul sau este de a cobori barierele din comertul modial si de a-l dezvolta (n.r.).
OMC: Cresterea somajului va mentine tendintele protectioniste ale guvernelor
OMC: Cresterea somajului va mentine tendintele protectioniste ale guvernelor Tendinta protectionista ce s-a resimtit pe fondul crizei va continua, pentru ca este legata de degradarea pietei muncii, a declarat directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), Pascal Lamy (foto), citat de AFP si preluat de NewsIn.

- 2010-01-18 2010-01-18
Articole din financiar
Cauta-ti perechea