Financiar

#fmi #delegatie fmi #fmi bucuresti

O noua delegatie FMI va veni la Bucuresti in luna noiembrie

O noua misiune a Fondului Monetar International International (FMI) se va afla in perioada 6-14 noiembrie la Bucuresti pentru o serie de discutii cu autoritatile romane despre evolutiile economice recente, perspectivele economice, reformele structurale, precum si politica fiscala si monetara.

Delegatia va fi condusa de Erik de Vrijer, seful misiunii FMI in Romania, si va fi insotita de experti ai Bancii Mondiale si Comisiei Europene.

"Pe fondul alegerilor parlamentare care vor avea loc in Romania pe 9 decembrie, cea de-a saptea evaluare a programului convenit prin acordul stand-by cu FMI va fi amanata. Echipa FMI insarcinata sa discute performantele inregistrate in cadrul programului si sa stabileasca impreuna cu autoritatile masurile necesare pentru a incheia evaluarea va sosi la Bucuresti odata cu instalarea unui nou guvern", a precizat intr-un comunicat Tonny Lybek, reprezentatul FMI pentru Romania si Bulgaria.

La sfarsitul lunii trecute, board-ul Fondului a avizat cea de-a sasea evaluare a acordului preventiv cu Romania. Totodata, FMI a anuntat disponibilitatea unei a saptea transe, in valoare de circa 513 milioane de euro. De la inceputul acordului cu FMI (martie 2011), Romaniei i-a fost pusa la dispozitie o suma totala de 3,2 miliarde de euro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea