INVESTESTE IN COMUNICARE ELECTORALA

Alege Acasa.ro pentru succesul campaniei tale electorale! Pentru o oferta personalizata contacteaza-ne la office@acasa.ro sau la 0374.112.675.

Financiar

#cas #drepturi de autor #impozit #fast-food #imobiliare

Boc: Plata CAS pentru drepturile de autor, o ipoteza lansata de ministrii fara experienta

Posibilitatea ridicarii exceptiei de la plata CAS pentru sume provenind din drepturi de autor reprezinta doar o ipoteza de lucru lansata de ministri fara experienta politica si care trebuie analizata mai intai in Guvern, fara ca aceasta sa fie luata in calcul pentru 2010, a spus premierul Emil Boc.

"Presupunerile spuse de un ministru sau altul insuficient pregatiti vor fi abordate doar dupa o analiza temeinica in Guvern, dar oricum nu este vorba sa fie aplicate de acum. Sunt simple ipoteze de lucru in acest moment, fara aprobarea Guvernului, care presupun si o lipsa de experienta din partea unor ministri", a spus Boc, la un post de televiziune, informeaza Mediafax.

El a aratat ca afirmatia sa este valabila inclusiv pentru alte propuneri lansate de ministri, precum taxa fast-food sau taxarea proprietatilor la valoarea lor reala.

Seful Guvernului a precizat ca a cerut ministrilor sa se pronunte pe diferite teme doar dupa ce si-au fundamentat propunerile, urmand ca astfel de masuri sa fie introduse prin decizie politica doar daca sunt viabile.

Boc a mai aratat ca intentia este ca proiectul legii pensiilor, act normativ in care ministrul Muncii a anuntat ca doreste sa includa obligatia platii CAS si pentru drepturi de autor, sa fie aprobat de Parlament pana in luna iulie si sa fie aplicat incepand cu anul viitor.

Surse ministeriale au declarat, in urma cu aproximativ zece zile, agentiei Mediafax, ca Guvernul discuta ridicarea exceptiei de la plata contributiei de asigurari sociale pentru sumele provenite din drepturi de autor si alte venituri obtinute in baza unor conventii civile sau contracte de colaborare si revenirea la plafonul de cinci salarii medii brute al bazei lunare de calcul a CAS.

MediaSind, Patronatul Presei din Romania - Romedia si UGIR-1903 au discutat, saptamana trecuta, cu ministrul Muncii Mihai Seitan , despre aceasta intentie a Executivului de a elimina exceptia de la plata CAS pentru sumele provenite din contractele de drepturi de autor.

O noua intalnire pe aceasta tema va avea loc marti, 19 ianuarie, intre Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind si Patronatul Presei din Romania Romedia, pe de-o parte, si ministrul Muncii, Mihai Seitan, a declarat, luni, pentru Mediafax, Cristi Godinac, presedinte MediaSind.

Cele doua organizatii au trimis, anterior, un comunicat prin care au protestat fata de intentia Guvernului Boc de a elimina exceptia de la plata contributiei de asigurari sociale pentru sumele provenite din contractele de drepturi de autor si alte venituri obtinute in baza unor conventii civile sau contracte de colaborare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea