Familie & Relatii

#frumusete femei #psihoterapie bucuresti # tulburari nutritie # simona ghinea expert acasa.ro

Expert Acasa.ro, Simona Ghinea: Ca sa fiu frumoasa ar trebui sa fiu slaba!

Intalnim tot mai des tinere pentru care forma si greutatea corporala constituie punctul principal in definirea propriei persoane. Este moda, este conformismul? De ce atat de slaba?

Tulburările de alimentaţie sunt tulburări psihosomatice, manifeste atât prin simptome psihice cât şi somatice (corporale). Există mai mulţi factori, dar în unanimitate, părerile se îndreapta către impactul modei, respectiv idealul de a fi suplă. Analiza cauzelor ne trimite la o formă de conformism faţă de standardele modei dar nu toate tinerele care ţin dietă ajung sa sufere de o forma de tulburare alimentara cum e anorexia nervoasă.

Este doar conformismul? Cauzele biologice, psihologice şi sociale şi mai ales istoria pacientelor nu sunt standard, cu toate ca simptomele definitorii sunt mereu aceleaşi nici o pacientă nu pare a semăna cu cealaltă. Există o dorinţă acerbă şi rezistentă în timp de a slăbi, comportamentul alimentar corespunzând acestei dorinţe. Anorectica slăbeşte în mod spectaculos până la limita biologică.

În cealaltă formă extremă a tulburărilor de alimentaţie, bulimia nervoasă, pacientele sunt de obicei normoponderale (au o greutate corespunzatoare limitelor acceptate pentru varsta si inaltime) sau uşor supraponderale, alimentarea fiind haotică si in exces. Episoadele bulimice (ingerarea unei cantităţi mari de alimente într-o perioadă scurtă de timp) sunt urmate de comportamente compensatorii, menite să vină în întâmpinarea îngrăşării. Cele mai frecvente sunt vomismentele auto-induse, care apar şi în forma bulimică a anorexiei.

Anorexia nervoasă este cea mai gravă dintre tulburările de alimentaţie, deoarece slăbirea masivă are consecinţe biologice grave. Malnutriţia atrage după sine simptome psihice si somatice cum sunt: amenoreea (absenţa ciclului menstrual), căderea părului sau uscarea pielii, depresia, anxietatea, dismorfofobie. Debutul este în pubertate şi mai rar post-pubertar, când tinerele consideră că sunt grase şi vor să corespundă unor standarde estetice din ce în ce mai stricte.

De obicei totul începe cu observaţiile critice ale celor din jur: eşti grasă, eşti prea grasă, eşti un elefant, un hipopotam. Cei mai atenţi în acest sens sunt fraţii, băieţii mai mari sau mai mici, şi colegii. Observaţiile cad pe un teren favorabil. Viitoarea anorectică este o elevă silitoare, o perfecţionistă, un copil cuminte, care nu a ieşit din voia părinţilor. Părinţii ni se adresează noua, specialistilor, disperaţi, explicandu-ne cât este de ascultătoare este, fara sa înţelega ce se întâmplă de fapt. Anorectica vrea să fie cea mai bună, vrea sa aibe silueta “perfecta” si începe prin a-şi alege alimentele; consecventă fiind, poate ajunge la un post aproape neîntrerupt. Foamea există, dar este ţinută sub control; plăcerea de a reuşi acest control şi slăbirea progresivă constituie principalii factori de întărire ai tulburării.

Pentru ce este recomandata psihoterapia? În cadrul psihoterapiei descoperim împreună alte alternative de a înţelege viaţa şi mai ales relaţiile interpersonale. Descoperim că sentimentul de a avea control este o amăgire deoarece, în ultimă instanţă, te poti autodistruge. Invaţi să fii puternică, descoperind zi de zi că te poti afirma faţă de cei din jur astfel decât nemâncând. Inveti un alt mod, mai autentic, de a fi stăpână pe viaţa ta. Este un proces lent, în care renunţarea la dietă trebuie compensată prin alte satisfacţii, mai ales în plan interpersonal. Relaţiile cu cei din jur sunt cele care ne definesc. Dacă parintii nu te-au putut ajuta, rămâne oricând varianta de a construi alte relaţii care sa te defineasca diferit, iti conturezi o altă identitate şi automat şansa de a renunţa la vechile slăbiciuni.

Cum suspectam o anorexie nervoasă?

Concomitenţele psihologice sunt variate, unele fiind uşor de recunoscut: 

  • Dezgustul faţă de ea însăşi atunci când pierde controlul alimentar de care depinde în întregime stima de sine. Dezgustul îl întâlnim atunci când dieta strictă alternează cu episoade bulimice, de obicei urmate de vărsături 
  • Evită cu obstinaţie situaţiile în care ar putea fi tentată să mănânce, de exemplu restaurantele sau mesele copioase în familie.
  • Teama, neliniştea care apare când îi este foame sau cand are în faţă un aliment care o tentează. Uneori, pentru a-şi controla teama, anorectica dezvoltă adevărate ritualuri. Bucăţica de ciocolata este ascunsă sub saltea de exemplu, şi este ruptă încet, la anumite intervale de timp şi apoi ingerată la fel de încet. Farfuria ornată minunat, este luată în faţa televizorului şi anorectica îşi permite să mănânce numai în momentele pozitive ale filmului.
  • Anxietatea se depistează şi se transformă în disperare şi renunţare. Suferind, anorectica se izolează, iar pentru cei din jur devine tot mai dificilă înţelegerea şi mai ales ajutarea ei. Astfel apare depresia.
  • Furia este frecventă, mai ales faţă de cei care încearcă să intervină în comportamentul alimentar. Părinţii insistă sa manace, iar ea resimte acest lucru drept o imensă intruziune în viaţa ei.
  • Anorectica simte nevoia să ne ofere o aparenţă de normalitate, dar orice ameninţare asupra comportamentului alimentar poate sfărâma cu uşurinţă acest joc al echilibrului psihic.
  • Gândurile cu privire la alimente sunt o preocupare fundamentală. Fascinaţia mâncării o poate determina să prepare mâncăruri pentru ceilalţi sau să insiste faţă de ceilalţi (mai ales fraţii mai mici) să mănânce. În ciuda aparenţelor, ea iubeşte mâncarea. O altă manieră de a se echilibra de gândurile cu privire la mâncare este refugiul obstinat în activităţi intelectuale.
  • Comportamentul social este ambivalent. Ar dori să nu mai fie singură dar arată acest lucru doar faţă de cei apropiaţi. Pentru cei din jur pare absorbită de sine, rezistând încercărilor de apropiere.
  • Hiperactivitatea este specifică aparent, e un paradox, deoarece în ciuda pierderii masive in greutate ea este plină de energie. A fi activă înseamnă pentru ea a exista, este felul ei de a fi si totdeauna, unul dintre argumentele majore pentru continuarea procesului slăbirii. Poate la 34 de kg si 1,65 m, spre exemplu, să meargă la şcoală şi să ia note bune. Dar atenţie, anorectica neagă tulburarea, nu consideră că ar avea vreo problemă şi de obicei, singurul fapt care o determină să se adreseze medicului este lipsa ciclului menstrual.

Cand si cum apare?

Dimensiunile culturale dau nuanţele specifice maturizării, definirii unui individ. Dificultatea de a funcţiona autonom, de a fi independentă constituie cheia conflictului unei persoane anorexice. Obstacolele in dobandirea autonomiei şi identitatii afectează capacitatea de a funcţiona în mod separat de familie sau de alţi indrumatori. Anorectica este la vârsta la care ar trebui să se definească, să descopere cine e ea în afara familiei si a şcoalii.

Fiind un copil supus, obişnuit să facă orice pentru a fi pe placul celorlalţi, atunci când e momentul să se afirme, ea eşuează în tentativa de a se separa de cei apropiati. Sentimentul eşecului o determină să recurgă la un control obsedant al comportamentului alimentar. Ea este sigură că procedează corect, deoarece “trebuie” să fie slabă şi reuşeşte, este slabă. 

Este un cerc vicios din care putem ieşi doar cu înţelegerea şi răbdarea pe care o datorăm celor din jurul nostru.

Date de contact:

Simona Ghinea
psiholog/ psihoterapeut
Spitalul Metropolitan

Adresa:Calea Serban Voda nr 95-101, Sector 4, Bucuresti
Web: MentalHealthClinic.ro
Telefon: 0724.041.000

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Simona Ghinea

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea