Activitati pentru copii

# carte copii #povesti pentru copii #povesti #copii

Prima carte pentru copii, cu povesti scrise de copii

25 de povesti, scrise de copii cu varste intre 6 si 11 ani, au fost adunate intr-un eBook de catre Editura Didactica Publishing House, intr-un demers de promovare a educatiei alternative, cu ajutorul cartilor. La concursul organizat de editura au participat peste 300 de copii din toata tara, iar printre subiectele alese de acestia s-au numarat tematici – fantezie, cu personaje magice, suprarealiste, dar si probleme actuale, cum ar fi izolarea si lupta contra noului coronavirus.

 

„A fost odata ca niciodata un pinguin pe nume Poppy, care traia intr-un satuc in care in fiecare zi ningea. Poppy avea un defect la piciorus, de aceea nu putea face lucruri pe care alti pinguini le faceau si pe care si el si-ar fi dorit sa le faca. Tinutul era invelit intr-o hainuta alba, in care cerul impletea zulufi argintii” – asa incepe povestea lui „Poppy, pinguinul cu patine”, imaginata de Alexandra Ioana Lica, in varsta de 10 ani si una dintre micile scriitoare publicate de Editura Didactica Publishing House.

Provocarea Editurii DPH a fost lansata celor mici in luna iunie, prin intermediul retelelor de socializare, iar copii de toate varstele nu au ezitat sa raspunda. Peste 300 de povesti au fost trimise in cadrul concursului, iar 25 dintre acestea au fost culese si ilustrate dand viata unui volum inedit, o carte de povesti pentru copii, scrisa de copii.

Ideea acestui proiect a aparut odata cu analizarea rezultatelor unui sondaj* al editurii, care a aratat ca, pe perioada scolii online, materialele alternative au reprezentat o solutie pentru profesori si pentru parinti de a ilustra concepte teoretice, iar cartile (93%), jocurile educative (75%) si experimentele (43%) au fost preferate pentru activitatile extrascolare.

„Un exercitiu de creativitate cum este scrierea unei povesti poate fi o modalitate pentru cei mici de a-si explora imaginatia, de a-si extinde vocabularul, de a-si exprima emotiile. Editura Didactica Publishing House isi propune sa contribuie la transformarea procesului educational intr-o activitate distractiva, interactiva, care sa le strarneasca celor mici curiozitatea. Iar povestile primite, peste 300, sunt mici lectii de viata, scrise cu cuvinte simple, inspirate din ceea ce simt si traiesc ei in viata de zi cu zi”, a declarat Florentina Ion, fondator Editura Didactica Publishing House. 

Astfel, intre paginile acestui eBook – Cartea micilor scriitori - , copiii au abordat teme precum lumi fantastice si magia, ilustrand clasica lupta dintre bine si rau, valori importante pentru cei mici, cum ar fi prietenia, angoase - trecerea timpului, singuratatea, vise - dar si intamplari inspirate din perioada de distantare sociala.

„Ne bucuram sa fim alaturi de copii in demersul lor de a descoperi lumea si sa-i incurajam sa-si exploreze pasiunile. In cele cateva zile de cand eBook-ul a fost publicat, acesta a fost deja descarcat de aproape 1.000 de ori, si am primit numeroase mesaje de la micii cititori spunandu-ne care a fost povestea lor preferata”, a mai precizat Florentina Ion.

eBook-ul poate fi accesat gratuit aici: https://www.edituradph.ro/cartea-micilor-scriitori.html

De asemenea, pe intreg parcursul lunii iulie, sub acelasi concept - #EducatiaContinuaAcasa – pe pagina de Facebook a Editurii DPH zilnic, de la ora 17.00, cei mici sunt invitati sa asculte o poveste citita de autori, actori, persoane publice sau creatori de continut care s-au alaturat acestui demers de incurajare a lecturii. Totodata, pe tot parcursul lunii, Editura DPH ofera 50% reducere la orice titlu din portofoliu.

*Sondaj realizat la nivel national, in luna mai, online, la care au participat 571 de cadre didactice si 293 de parinti, din mediul urban si rural.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele