Evenimente

#calatorie muzicala #damian draghici #concert

“O calatorie muzicala in adancul sufletului meu”, un spectacol unic al artistului Damian Draghici

Unicul si senzationalul artist DAMIAN DRAGHICI urca pe o noua treapta a carierei muzicale de succes si revine pe scena Salii Palatului din Bucuresti pentru a celebra 40 de ani de activitate artistica in cadrul concertului – eveniment, intitultat „O calatorie muzicala in adancul sufletului meu” pe 28 mai, ora 20:00.

 

Iubit pentru talentul incontestabil, pentru versatilitatea abordarilor muzicale, a colaborarilor pline de originalitate, dar si pentru energia pozitiva pe care o transmite la fiecare aparitie pe scena, Damian Draghici rescrie povestea vietii celor patru decenii si invita publicul intr-o incursiune muzicala prin cele mai reprezentative etape ale activitatii artistice.  

Incepand de la instrumentele muzicale pe care le stapaneste la perfectie inca din copilarie, precum  tambalul, pianul, contrabasul, tobele, naiul sau vocea si ajungand pana la povestea magica a Orchestrei Damian & Brothers, concertul de la Sala Palatului va cuprinde o veritabila colectie de piese din mai multe genuri muzicale.

Muzica de film, melodii pop si jazz, folclor, dar si cele mai fredonate refrene ale muzicii lautaresti, reinterpretate in maniera inconfundabila a artistului Damian Draghici alaturi de Orchestra Damian & Brothers vor rasuna pe scena Salii Palatului si vor o atmosfera de sarbatoare menita sa ridice publicul in picioare.  

„Vreau sa va iau de mana si sa va trec prin toata cariera mea muzicala. Pe 28 mai 2023, la Sala Palatului, va voi purta prin toate etapele, emotiile si trairile mele indealungul intregii mele vieti artistice.”, declara Damian Draghici.

Biletele pentru concertul – eveniment din data de 28 mai de la Sala Palatului,  pot fi achizitionate online din reteaua entertix.ro, eventim.ro si iabilet.ro la preturi ce variaza in functie de categoria de loc, dupa cum urmeaza:

  • DIAMOND: 500 RON
  • GOLD: 300 RON
  • Categoria 1: 200 RON
  • Categoria 2: 150 RON
  • Categoria 3: 100 RON

Damian Draghici – 40 de ani pe ritmul muzicii

Damian Draghici a inceput sa studieze naiul la varsta de 10 ani, dupa ce cantase la diferite instrumente inca de la varsta de 3 ani. La 15 ani canta si inregistra deja cu Orchestra de muzica populara Radio din Bucuresti. 

A fugit din Romania la varsta de 18 ani prin Iugoslavia, ajungand ulterior in Grecia. Dupa ce o vreme a cantat pe strazi si in cluburi, a fost descoperit de subsidiara olandeza a firmei Sony Music, care i-a oferit sansa sa inregistreze. Dupa o auditie ce a avut loc la Atena, i-a fost oferita o bursa integrala la colegiul de muzica Berklee din Boston, de unde a absolvit, in 1999, cu Magna cum Laudae, fiind si primul roman care a absolvit aceasta scoala.

A locuit in Los Angeles, a inregistrat peste 20 albume si a participat ca invitat pe un album care a castigat un premiu Grammy, „Winter Solstice“ al formatiei Paul Winter Consort in 2006. A cantat alaturi de Joe Cocker, James Brown si Cindi Lauper, Shaggy, Zucherro si Nigel Kennedy.

Din 2006 pana in 2009 a derulat proiectul Damian & Brothers, care a imbinat manifestarile muzicale cu mesajele impotriva discriminarii etnice. In cadrul proiectului, a scos pe piata doua albume, „Magdalena“ si „Romaniac“, si a sustinut peste 600 de concerte. 

Intre 2014-2019 a detinut functia de europarlamentar.

In 2016, decide ca este vremea schimbarilor si introduce printre instrumentele traditionale lautaresti elemente de rock, cum sunt chitara electrica, basul electric, tobele de rock si ritmuri de dubstep, reggae si gypsy blues. Astfel, ia nastere albumul „Gypsy Rock | Change or Die“ cu care inregistreaza un succes fulminant, piesa „In statie la Lizeanu“ devenind rapid un hit. Pe acest album apar piese interpretate de unii dintre cei mai apreciati artisti romani, precum Delia, Andra, Smiley, Loredana, Dan Bittman, Stefan Banica, Connect-R, Lora, Cristina Balan, Alina Eremia, Feli, Cornel Ilie (Vunk), Zdob si Zdub, Sergiu Ferat, Grasu XXL, Cabron, DOC, Dorian, Flavius Teodosiu, Theodosii Spassov, Omu’ iubit, Sore, Giulia, Jazzy Jo, Vlad Popescu, Blue Noise.

Tot in 2016, lanseaza albumul „The American Dream“ care reuneste 13 piese celebre de jazz din repertoriul unor artisti precum Charlie Parker, John Coltrane, Chick Corea si Keith Jarrett - toate interpretate la nai. Pe acest album, Damian Draghici canta alaturi de artisti internationali din prima linie a genului, intre care Chris Botti, Arturo Sandoval, Michel Camilo, Stanley Clarke, Luciana Souza, Eddie Daniels, Vinnie Coliuta, Dave Weckl, Russell Ferante, Bob Mintzer.

Anul 2016 inseamna si o calatorie in Cuba, pentru a gasi legaturile dintre cultura gipsy si cea afro-cubaneza. Urmare a acestui moment, ia nastere „The Gypsy Cuban Project“, un album de world music care imbina intr-un mod inedit cele doua vechi culturi. 

In 2017, este invitatul special la concertul artistei cubaneze Omara Portuondo. A interpretat la nai, piesa intitulata „Serenata en Batanga“, in duet cu cea supranumita Edith Piaf a Cubei, detinatoare a unui premiu Grammy si cea care este cel mai bine vandut artist din Cuba.

In 2018, Damian lanseaza un proiect muzical deosebit: MCulture. Pe album se regasesc 13 piese „post-manele“ reinterpretate cu un sound ce imbina influente dubstep, trap, jazz, dar si pop. Tot in 2018, are loc un recitat de exceptie Damian Draghici & Brothers „Maria lui Brancusi“ la Gala Romania Centenar din cadrul Festivalului Cerbul de Aur 2018, desfasurat in Piata Sfatului din orasul Brasov.

2020 este anul in care Damian Draghici prezinta concertul „Multumesc, #Iamgrateful“, un concert aniversar exceptional ce a marcat celebrarea varstei de 50 de ani a artistului si totodata un inceput al unui sir lung de lansari exceptionale impreuna cu nume mari ale industriei muzicale romanesti, marca Damian & Brothers: „Pur Sange“ (feat. Killa Fonic, 2021), „Roata“ (feat. Theo Rose, 2021), „Dorule“ (feat. Cristina Stroe, 2021).

In 2022, Damian Draghici lanseaza noul sau proiect de suflet: Meditatii Lautaresti. Acest proiect care vizeaza piese vechi lautaresti este menit sa infloreasca acest gen muzical, rupt din sufletele oamenilor si sa duca traditia cantecului mai departe.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din evenimente

Cauta-ti perechea