Evenimente

#program Buzau International Arts Festival # Buzau International Arts Festival #Buzau International Arts Festival 2022

Competitia BUZZ IFF din cadrul Buzau International Arts Festival, intre 14 – 19 septembrie - scurtmetraje, lungmetraje si documentare in sectiunea competitionala

Astazi, 14 septembrie, se da startul celei de-a saptea editii a competitiei de film Buzau International Film Festival, aflat la cea de-a saptea editie, ce va prezenta publicului patru sectiuni care insumeaza 33 de filme de scurtmetraj si lungmetraj (fictiune si documentar) din peste 18 tari, multe dintre ele in premiera in Romania si care vor putea fi vizionate doar in contextul festivalului. Filmele vor putea fi vazute zilnic, intre 14 si 19 septembrie, in sala Teatrului George Ciprian si in amfiteatrul Muzeului Judetean din Buzau.

 

Deschiderea oficiala a competitiei BUZZ IFF 2022 va avea loc la ora 18:00, cu proiectia filmului “Balaur” (r. Octav Chelaru, Romania, 2021), urmata de o sesiune de Q&A cu regizorul si cu o parte din echipa filmului (actorii Malina Manovici si Sergiu Smerea), iar gala de premiere din 18 septembrie, de la ora 18:00, aduce in fata publicului filmul “Dirijorul tacerilor” (r. Ovidiu Georgescu, Romania, 2022) si o sesiune de Q&A cu echipa filmului si cu regizorul, tot la Sala Teatrului G. Ciprian.

Filmele din competitia de lungmetraj sunt:  

Vecini / Neighbours (Elvetia, Irak, Siria, 2021, Mano Khalil, drama, 2h4min., nominalizat la Shanghai International Film Festival si la Palm Springs International Film Festival, castigator al premiului pentru Cel mai bun film si Cel mai bun scenariu la Red Sea International Film Festival)

Sinopsis: Cu un fin simt al umorului si satira, filmul povesteste despre o copilarie care, intre dictatura si drama intunecata, are si momentele ei de lumina. Cata prietenie, iubire si solidaritate sunt posibile in vremuri de represiune si despotism?

Puternic, slab / Hard shell, soft shell (Franta, 2021, r. Emma Benestan, comedie, romance, 1h39min., nominalizat pentru Cel mai bun film la Santa Barbara International Film Festival si pentru Cel mai bun film strain la Beirut International Women Festival)

Sinopsis: Az lucreaza pentru un crescator de stridii din Sète. Stie pe de rost stridiile, le deschide cu sutele. Intr-una dintre ele, Az decide sa ascunda un inel, sa-i ceara iubitei Jess sa se casatoreasca cu el. Ea nu spune da.

Plan A (Germania, Israel, 2021, r. Yoav Paz & Doron Paz, drama, thriller, 1h49min., nominalizat pentru Cel mai bun film la Haifa International Film Festival si pentru Cea mai buna imagine la Premiile Academiei Israeliene de Film)

Sinopsis: In 1945, un grup de supravietuitori evrei ai holocaustului a planuit sa otraveasca sistemul de apa din Germania. Filmul spune operatiunea secreta periculoasa si indrazneata care a fost numita Planul A.

Anul pierdut 1986 / Clouds of Chernobyl (Romania, 2022, r. Ligia Ciornei, drama, istoric, thriller, 1h16min.)

Sinopsis: Efectele dezastrului nuclear de la Cernobil s-au facut simtite rapid in Europa. in Romania masurile disperate luate de regimul comunist i-au afectat pe mai multi locuitori din nord; din cauza radiatiilor femeile sunt fortate sa avorteze prin metode improvizate (sub o presiune indirecta de la partid).

Irina, invatatoare in satul in care locuieste, mama a doi copii, sotie de capitan de vas, se afla sub presiunea familiei si trebuie sa ia o decizie cumplita. Va alege sa renunte sau isi va asuma cu orice consecinta viata?

Pompe funebre / I Cassamortari (Italia, Spania, 2022, r. Claudio Amendola, comedie, 1h39min.)

Sinopsis: La Roma, Cassamortari sunt oameni care lucreaza in casele funerare. Afacerea familiei Pasti a fost fondata de Giuseppe, care este dispus sa faca orice pentru a transforma un cadavru in bani, de preferinta in negru.

Documentarele care pot fi vazute sunt: Calatorie spre apus / Journey into the twilight (Italia, Franta, 2021, r. Augusto Contento), ce urmareste drumurile care duc in intunericul rece al declinului familiei, al societatii patriarhale, al firmelor educationale, al religiei si al unui pamant in care spatiul comun comun este modelat de un egoism, chiar revolutionar, din Italia, Distopia / Dystopia (Portugalia, 2021, r. Tiago Alfonso), film care prezinta schimbarile din patura sociala a orasului Porto din 2007 pana in 2020 - demolari, evacuari si stramutari care afecteaza comunitatea de romi din Bacelo, locuitorii din Bairro do Aleixo si vanzatorii de la Feira da Vandoma, si Delta din Bucuresti / The Delta of Bucharest (Romania, 2020, r. Eva Pervolovici), al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscuta deja publicului pentru "Marussia” (2013), a carui poveste este spusa prin vocea actritelor Sandrine Bonnaire si Ada Condeescu. 

Printre cele 21 de scurtmetraje din competitia din acest an se numara filme din 10 tari, inclusiv un calup de scurtmetraje studentesti, care vor fi difuzate duminica, 18 septembrie, de la ora 15:00, in amfiteatrul Muzeului Judetean din Buzau.

Juriul competitiei de lungmetraj ii reuneste pe actrita Olimpia Melinte, cunoscuta publicului pentru rolul din serialul “Vlad” si numeroase roluri in filme apreciate la festivaluri de calibru, agentul Isabella Gullo care ii reprezinta, printre altii, pe actorii Franco Nero si John Turturro, si pe regizorul, scriitorul si producatorul independent grec, cunoscut pentru documentarele, serialele, scurtmetrajele si lungmetrajele sale, Dimitris Koutsiabasakos. Competitiile de scurtmetraj si de film documentar ii au in juriu pe fondatorul 2K Films, regizorul, producatorul si consultantul pentru numeroase filme de lungmetraj, documentare si emisiuni TV si co-producator pentru multe proiecte internationale premiate George Kalomenopoulos, pe regizorul si monteurul Alex Pintica, care a regizat musicalul "Trecut de ora 8" si a lucrat in calitate de monteur la filme ca "#dogpoopgirl" (r. Andrei Hutuleac), "Noua povesti de dragoste si ura in izolare" (r. Dan Chisu) si "Misterul unui caz simplu" (r. Vera Suratel), pe regizorul  Mihai Dragolea, specializat in filme documentare care au fost difuzate la unele dintre cele mai importante festivaluri din Europa (Jihlava IDFF, TIFF, Odense IFF) si pe producatorul Daniel Mitulescu, cunoscut pentru filmele “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, “Eu cand vreau sa fluier, fluier”, “Loverboy” si “Dincolo de calea ferata”.

Programul saptamanii este disponibil pe site-urile https://biaf.ro, buzz-iff.com si pe paginile de Facebook BUZZ IFF si Buzau International Arts Festival.

  

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din evenimente

Cauta-ti perechea