Evenimente

#expozitia NeoNlitic # cultura neolitica # Wood Be Nice #institutul cultural roman

15 artisti contemporani reinterpreteaza cultura neolitica la Institutul Cultural Roman

Atelierul de creatie Wood Be Nice organizeaza pe data de 15 octombrie, intre orele 19:00 – 22:00, la Institutul Cultural Roman din Bucuresti vernisajul expozitiei NeoNlitic. Aceasta expozitie reuneste lucrari realizate de 15 artisti din Romania, Ucraina si SUA, implicati intr-un proiect sustinut de AFCN, care si-a propus valorificarea patrimoniului cultural si reinterpretarea esteticii culturilor Cucuteni si Hamangia, in viziune contemporana, precum si sustinerea si promovarea creatiei artistice.

In perioada derularii proiectului (iulie-septembrie 2018), artistii au realizat documentari pe teren in zonele de origine ale culturilor Hamangia si Cucuteni, precum si patru workshopuri. Aceste intalniri, fiecare avand o alta tema centrala (reciclarea in creatia artistica, transformarea obiectului casnic in obiect artistic, culturile Hamangia si Cucuteni ca surse de inspiratie), au reprezentat cadrul pentru networking intre artisti si specialisti in domeniile vizate (reprezentanti ai organizatiilor de reciclare, arheologi, istorici de arta), precum si pentru discutii intre artisti si public. De asemenea, prin intermediul workshopurilor, Wood Be Nice a prezentat participantilor fotografii si filme realizate in cadrul documentarilor pe teren, materiale care au adus un plus de informatie actualizata privind situatia muzeelor si a siturilor arheologice din judetele Constanta, Iasi si Neamt.

Expozitia gazduita de ICR Bucuresti cuprinde 30 de exponate - instalatii luminoase, sculpturi din lemn, rasina, metal, picturi, obiecte din ceramica si material textil, animatie si video mapping, toate lucrarile avand ca sursa de inspiratie motivele estetice ale culturilor neolitice: Hamangia si Cucuteni.

In cadrul NeoNlitic expun: Daniel Loagar si Andrei Cornea (fondatori Wood Be Nice si initiatorii proiectului NeoNlitic) si artistii invitati: Sasha Meret (US), Andreea Toma, Irina Maria, Raluca Bajenaru, Marius Gheorghe, Marian Codrea, Beaver, Roxana Tomescu, Lucian Simion, Alexandru Claudiu Maxim, Gabriel Marin, Misha Diaconu, Evghenia Gritscu (UKR).

Pe data de 21 octombrie, in intervalul orar 19.00 – 22.00 va avea loc finisajul expozitiei la care vor participa artistii, curatorul si reprezentanti ai ICR.

Expozitia este curatoriata de Mihaela Ion, manager cultural cu o experienta de peste 12 ani in domeniul vizual si fondatoare a proiectelor Revista Atelierul si Noaptea alba a creatorilor si designerilor de produs.

NeoNlitic poate fi vizionata, in mod gratuit, in perioada 16 - 20 octombrie, intre orele 15.00 - 19.00. Artistii vor fi prezenti in fiecare zi pentru a oferi detalii vizitatorilor.


 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din evenimente

Cauta-ti perechea