Insistentele fostului partener pentru o reimpacare pot fi destul de neplacute atunci cand stii ca povestea voastra de dragoste este acum istorie, dar mai ales atunci cand te afli intr-o noua relatie de cuplu fericita. In afara de situatia stanjenitoare in care trebuie sa refuzi cu politete avansurile, apar si nemultumirile persoanei alaturi de care ti-ai refacut viata personala si care ar putea fi cuprinsa de gelozie.
Decizia ta de a parasi bratul fostului partener este un argument suficient pentru a-i refuza insistentele dupa despartire. Iata 5 pasi simpli prin care poti scapa de avansurile unui fost partener, cu tact si eleganta.
1. Exprima-ti clar ideile
In timp ce nu este civilizat sa trantesti telefonul in nas, este important sa iti exprimi clar punctul de vedere atunci cand fostul tau partener iti face avansuri. Discutiile despre viata voastra in general sunt permise, insa tachinarile cu subinteles nu isi au locul.
Daca te invita la o cafea in propria sa bucatarie, ia-ti inima in dinti si spune-i ca nu mai este cazul sa aveti astfel de intalniri, intrucat nu iti mai doresti o apropiere intre voi. Aminteste-i si de noul tau partener, pe care nu vrei sa il jignesti.
2. Ofera-i argumente
In situatia (foarte probabila) in care insista sa fie din nou in preajma ta, romantic vorbind, ofera-i argumente taioase pentru rezistenta ta. Explica-i de ce v-ati despartit, de ce nu este el jumatatea ta si care sunt motivele pentru care nu ai mai da niciodata o sansa povestii voastre de amor. Transmite ideile intr-un mod obiectiv, cat mai putin emotional.
3. Mentine-ti vehementa
Atunci cand fostul tau partener nu stie cum sa iti intre mai repede in gratii, nu ii da de inteles ca inca ai dubii in privinta voastra sau ca ai slabiciuni pe care le poate specula. Mentine-ti vehementa si "sangele rece", pana in punctul in care sa simta ca incearca sa emotioneze un monument de gheata. Totodata, vei castiga si aprecierea actualului partener.
4. Da-i doua alternative
Daca dupa primii 3 pasi de respingere a insistentelor fostului partener, acesta isi continua planul de recucerire, nu mai pierde vremea cu explicatii inutile si ofera-i doua alternative: fie accepta o relatie amicala in care doar va salutati ocazional, fie incetati orice tip de comunicare.
5. Traieste in prezent
Evita sa retraiesti trecutul, oricat de prezent ar incerca sa fie fostul tau partener in viata ta. Priveste inainte si dedica-te 100% noului curs al existentei tale, cu optimism si forte proaspete.