Dragoste

#cuplu #singuratate #relatii #relatii de cuplu

Esti pregatita pentru o noua relatie?

A trecut multa vreme de la despartirea de fostul tau partener si, incet-incet, viata isi intra in ritmul ei normal. Mai devreme sau mai tarziu, va aparea intrebarea la care raspunsul este intotdeauna unul dificil: esti pregatita sa ai iar intalniri si sa te implici intr-o noua relatie? Exista cateva semnale care te pot ajuta sa-ti dai seama daca ai depasit momentul despartirii si esti gata sa cunosti alti oameni.

Iata cateva lucruri de care sa tii cont pentru a sti daca esti pregatita sa mergi din nou la o intalnire:


1 Singuratatea nu te sperie


Ai o liniste interioara care te ajuta sa-ti traiesti viata chiar si in singuratate. Daca nu simti ca trebuie neaparat sa existe cineva in viata ta, inseamna ca nu esti dependenta de ideea de relatie si ca ai siguranta de sine. Cand nu ai face orice numai pentru a avea un iubit sunt mari sanse sa o iei de la capat si sa urmezi o cale mai buna pentru tine.


2 Stii de ce s-a terminat ultima relatie


Pentru a putea sa cunosti alti barbati si sa incepi o noua poveste de dragoste, trebuie sa fii constienta de motivele care au dus la sfarsitul ultimei relatii. Lasand durerea la o parte, gandeste-te ce lectii ai invatat din experienta trecuta, care a fost vina ta si ce greseli nu trebuie sa repeti in viitor. Cand esti constienta de toate acestea si impacata cu trecutul tau, poti merge mai departe. Important este sa accepti ceea ce s-a intamplat si sa nu te pui pe tine la indoiala.


3 Te respecti pe tine insati pentru ceea ce esti tu


Daca esti pregatita pentru a avea noi intalniri, atunci inseamna ca nu-ti doresti un anumit tip de partener care sa-ti creasca respectul de sine. Nu in altii trebuie sa cauti recunoasterea calitatilor tale. Fii constienta de valoarea ta, invata sa te iubesti, sa te apreciezi si sa te respecti pentru ceea ce esti tu insati, nu pentru ceea ce spun altii ca ai fi.


4 Nu mai vorbesti despre el asa des


Dupa despartire, poti petrece multe ore cu prietenele cele mai bune, povestindu-le prin ce ai trecut. Este o forma de descarcare normala, dar care se estompeaza odata cu trecerea timpului. Daca nu ai mai pomenit demult de fostul tau si nici nu ai simtit nevoia, inseamna ca nu mai traiesti in acel moment, ci te concentrezi asupra prezentului.


5 Iti faci planuri de viitor


Cand o prietena se marita si isi impartaseste fericirea cu tine, observa ce se intampla in interiorul tau. Daca te gandesti ca intr-o zi vei fi si tu cu barbatul potrivit, este un semn ca esti dispusa sa-ti oferi o noua sansa la fericire. Daca simti cu adevarat bucuria prietenei tale, atunci amaraciunea despartirii nu mai este atat de puternica incat sa nu te lase sa savurezi momentele frumoase din prezent, chiar si atunci cand ele apartin altora.

 

6 Te simti atrasa de cineva


Cand ti se intampla sa fii atrasa de alt barbat, dupa o despartire, este un semn bun deoarece ai reactii firesti la factorii externi. Este foarte important sa depasesti certitudinea ca nimeni nu va fi la fel de bun ca fostul si sa fii dispusa sa dai o sansa altcuiva.


7 Te preocupa felul in care arati


Daca ai inceput sa te ingrijesti inseamna ca te iubesti suficient, iar acest lucru va fi simtit si de catre oamenii din jurul tau. O femeie care nu a depasit o durere din trecut are impresia ca este un efort foarte mare sa se ingrijeasca si, in general, nu-i prea place ce vede in oglinda.

Sursa foto : thewrongfish.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dragoste

Expertul Acasa.ro, psiholog Elena Done: Identitatea de sine

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: 10 ani in plus sau 10 ani cu plusuri?

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Copiii nu trebuie sa fie atenti, copiii trebuie sa fie curiosi!

Experti Familie & Relatii

Sfatul expertului

Top

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Daniela Irimia: Cele 3 moduri prin care comunicam zi de zi

Expertul Acasa.ro Daniela Irimia, trainer de dezvoltare personala

Pune o intrebare