Te-ai intrebat probabil de ce unele casatorii dureaza o viata, iar altele se incheie rapid. Statisticile recente arata faptul ca nivelul de educatie reprezinta un factor important in stabilitatea si durabilitatea unui cuplu, scrie huffingtonpost.com.
Potrivit demografului american Philip Cohen, divortul este mai comun in randul celor fara studii superioare. Faptul ca aceste persoane se casatoresc de regula mai devreme este, in parte, una dintre cauzele care duc la o astfel de situatie. Casatoria timpurie este mai riscanta, sustine Cohen. In plus, in aceste cupluri si instabilitatea financiara este, de regula, mai mare decat la cele cu studii superioare.
Riscul de divort este, de asemenea, mai crescut in primii 10 ani de casatorie, scazand treptat dupa aceasta perioada.
Cu cat dureaza mai mult o casatorie, cu atat e mai putin probabil ca mariajul sa se mai destrame, mai arata demograful. In schimb, cu cat mai multe casatorii are la activ o persoana, cu atat riscul de separare este mai mare.
Sursa foto: huffingtonpost.com