Doctorul Gheorghe Crainiceanu a dedicat un capitol intreg alimentatiei taranului roman in lucrarea sa din 1895 intitulata "Igiena taranului roman". Acesta mentioneaza ca hrana obisnuita a romanilor era, in general, pregatita in casa si consumata in aceeasi zi sau cel mult in urmatoarele doua zile. Atunci nu existau in preparate aditivi alimentari, grasimi artificiale, indulcitori si zaharuri rafinate.
Taranii romani erau saraci si, din necesitate, vindeau produsele cele mai bune, pastrand pentru ei pe cele slabe calitativ. Mamaliga era mult mai raspandita decat painea, datorita faptului ca era mai usor de preparat, iar painea de grau era rezervata pentru momente speciale. Totodata, atunci se consumau multe alimente care astazi nu mai sunt atat de populare: mei, ulei de canepa, frunze de sfecla, hrisca, podbal, stir. Carnea era un lux rar, deoarece multi tarani o vindeau pentru a-si putea permite alte necesitati pe care nu le puteau produce singuri.
Postul era o practica foarte obisnuita, care determina reducerea cantitatii de hrana consumata. Medicul Gheorghe Crainiceanu observa ca perioadele indelungate de post, mai ales Postul Mare, contribuiau la malnutritia populatiei rurale. In perioada sarbatorilor, cele mai apreciate preparate erau gaina umpluta, servita la mese mari.
