Dieta si nutritie

#alimente nocive #dieta sanatoasa #alcool #bauturi acidulate

6 alimente care te imbatranesc. Iti taie ani buni din viata!

Bauturile carbogazoase, mezelurile si alcoolul sunt doar cateva dintre produsele pe care obisnuim sa le consumam aproape zilnic, dar care au o influenta negativa asupra organismului nostru si, la exterior, la nivelul pielii, al tenului.

Iata alimentele care ne fac mai mult rau decat bine:

Bauturile cu continut mare de zaharuri 

Persoanele care si-au facut un obicei de a bea zilnic cate un litru de cola ar trebui sa inceapa sa caute alternative, sugereaza cercetarile prezentate in cadrul unei reuniuni recente a American Heart Association. Bauturile cu continut mare de zaharuri par sa creasca riscul de moarte timpurie. Studiul arata ca adultii care consuma 700 de mililitri de bauturi dulci pe zi au prezentat un risc dublu de a muri de boala coronariana comparativ cu persoanele care beau 30 de mlilitri pe zi (echivalentul unei cafele indulcite). Un alt studiu a aratat faptul ca o cutie de suc acidulat dulce pe zi duce la imbatranire celulara si reduce mai mult de patru ani si jumatate din viata, relateaza Medical Daily.

Indulcitorii artificiali

Chiar daca oamenii de stiinta nu au putut stabili deocamdata cati ani iti „taie” din viata aceste zaharuri false, cert este ca indulcitorii artificiali cresc riscul de obezitate, diabet si boli de inima. De fapt, indulcitorii artificiali pot agrava efectele negative ale zaharului obisnuit, potrivit cercetarilor publicate in studiul Tendintele in Endocrinologie si Metabolism. O alta cercetare sugereaza ca persoanele care consuma constant indulcitori artificiali au un risc mai mare de accident vascular cerebral si dementa, relateaza The Guardian.

Alimentele sarate

Stai departe de solnita daca vrei sa traiesti o viata lunga si sanatoasa. Desi un aport mic de sare este ok, majoritatea oamenilor consuma mult prea mult. Consumul prea mare de sare creste riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral si cancer de stomac. De asemenea, poate grabi si procesul de imbatranire la nivel celular, potrivit Business Insider. Mare parte din aportul de sare provine din alimentele procesate, de aceea este indicat sa limitam cat mai mult consumul acestora.

Preparatele junk food

Gustarile si dulciurile preambalate se incadreaza in categoria „ultra-procesate”, iar cercetatorii au legat aceste alimente cu un risc crescut de cancer, relateaza Business Insider. Majoritatea produselor au avut un continut ridicat de zahar. In studiul prezentat, persoanele care au consumat mai multe alimente procesate aveau mai multe sanse sa dezvolte diverse tipuri de cancer - indiferent de sex, varsta sau daca fumau sau nu.

Carnea procesata

Bacon, carnati, hot dog si mezeluri sunt exemple de alimente ultraprocesate si sunt, de asemenea, corelate cu un risc crescut de moarte timpurie, potrivit unui studiu publicat in revista JAMA Internal Medicine. Cercetarea, care a implicat mai mult de jumatate de milion de oameni, a descoperit ca persoanele care au mancat carne ultraprocesata au avut un risc crescut cu 72% mai mare de a muri de boli de inima si un risc crescut cu 11% de a muri de cancer.

Alcoolul

In vreme ce unele studii au aratat ca un pahar de vin baut zilnic ar putea fi chiar bun pentru sanatate, consumul mai mare de atat iti taie ani buni din viata, relateaza CNN. 200-300 de grame de alcool pe saptamana (doua bauturi pe zi) iti diminueaza doi ani din viata, iar mai mult de trei bauturi pe zi duc la pierderea a cinci ani, sugereaza studiul.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dieta-nutritie

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog: Cea de-a patra stare de agregare a materiei, in sprijinul esteticii

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi: Fertilizare in vitro cu ovocite donate. Indicatii si sanse de reusita

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi, medic specialist obstetrica-ginecologie

Pune o intrebare