Tarta tatin cu banane este un desert decadent, cu mult sos caramel si banane dulci si aromate. Este ideal pentru mesele festive, cand vrei sa iti impresionezi invitatii. Se poate servi si cu crema de vanilie si nuca de cocos.
Ingrediente pentru tarte tatin cu banane
- 60 grame unt
- 150 grame zahar
- 4 banane
- 5 grame scortisoara
- coaja rasa de la o portocala
- 250 grame aluat pentru placinta
-
smantana.
Cum se prepara tarta tatin cu banane
Incinge cuptorul la 180 de grade. Intr-o tava rotunda topeste untul si adauga zaharul. Lasa pe foc timp de 5 minute, pana cand tot zaharul s-a topit iar compozitia incepe sa se caramelizeze.
Curata bananele si taie-le pe jumatate, pe lungime. Aseaza apoi feliile de banana peste sosul caramel .
Ia tava de pe foc, presara scortisoara si coaja rasa de la portocala. Deasupra bananele aseaza aluatul si acopera bine. Cu o furculita, inteapa aluatul.
Da tava la cuptorul incins pentru 30 de minute. Cand este gata, scoate tarta si rastoarn-o cu atentie pe un platou, astfel incat partea cu banane sa fie deasupra.
Cum se serveste tarta tatin cu banane
Tarta tatin cu banane se serveste cu smantana si putina coaja rasa de portocala pe deasupra.