Cum sa...

#decoratiuni #decor casa #decor fluturi #fluturi cutii de bere #Cum sa...

Infrumuseteaza-ti casa cu fluturasi decorativi din cutii de bere!

Cum ar fi ca, in aceasta primavara, locuinta ta sa fie infrumusetata de roiuri de fluturi decorativi inediti, realizati din materiale reciclate disponibile in orice gospodarie?

Aceasta idee originala i-a venit unui artist plastic din New York, Paul Vilinski, care a gasit o metoda de a recicla cutiile de bere, transformandu-le intr-o decoratiune artistica tridimensionala a peretilor studioului sau.

Departe de ideea generala de decoratiune artistica, opera lui Vilinski aduce magia zborului fragilelor creaturi in prim-plan, realizand un proiect care se potriveste oricarei locuinte moderne.


Integrati in decor

 
Chiar daca artistul nu si-a prezentat in detaliu modul de asamblare a formelor in care si-a ordonat fluturii, acestia par sustinuti de suporturi realizate din cabluri transparente.

"Pe peretii studioului meu, fluturii au in acelasi timp roluri abstracte in forma tridimensionala a unei decoratiuni, cat si partituri de artisti in propriile povesti", marturiseste Vilinski.


Un bar zburator


Practic, din mii de cutii de bere, Vilinski a reusit sa aleaga modelele cele mai potrivite pentru a scoate in evidenta mesaje, obiecte sau chiar incaperi sordide. Pentru punerea in practica a unui astfel de proiect este bine sa studiezi mai intai zona pe care o decorezi. Culoarea peretilor si modul in care lumina naturala scoate in evidenta luminozitatea acestora vor fi primele indicii in alegerea modelelor de cutii de bere.

Artistul american a folosit ambalaje de bere de un rosu si albastru stralucitor. Designerii fabricantilor de bere din Romania si din Europa se indreapta de obicei spre nuante de argintiu, galben sau verde. Cu toate acestea, vei gasi cu siguranta si cutii de bere neagra in tonuri mai inchise.
 
 

Cum sa realizezi fluturasi decorativi din cutii de bere


Dupa cum poti intui, ai nevoie de cateva cutii de bere goale, un creion, o foarfeca mare si sarma  transparenta. Pentru a-ti usura munca, incearca sa trasezi conturul fluturilor pe tabla cutiei de bere dupa ce ai decupat-o longitudinal. Te va ajuta sa pastrezi curbura egala a aripilor, imitand ideea de zbor natural al insectei.
 
Creioneaza fluturi de mai multe marimi pentru un efect deosebit al ansamblului.
Fixeaza corpul de perete fluturelui strabatandu-l cu un firm de sarma transparenta de teflon.
 
Nu ignora "protectia muncii". Vei avea nevoie de o pereche de manusi de protectie si o foarfeca mica de taiat tabla inainte de a pune in practica acest proiect.

Fluturii realizati din tabla cutiilor de bere vor trebui modelati pentru a crea imaginea de zbor. Vei avea nevoie de mai multe exemplare colorate pentru a crea un ansamblu care sa se transforme in punct focal al camerei ce urmeaza a fi decorata. Iar daca fluturii nu ti se par potriviti, poti incerca oricand varianta unui stol de pasari.



Sursa foto:freshome.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cum-sa

Expertul Acasa.ro, arhitect Silvia Teodorescu: Casa inteligenta, intre confort si moft

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Experti Casa

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa creezi un decor deosebit folosind un paravan decorativ?

Experti Casa

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea