Cresterea copilului

#parinti #adolescenti #sex #incepere viata sexuala #sex adolescenti

Ti-e teama ca adolescentul tau isi incepe viata sexuala? Cum sa il ajuti sa ia decizia corecta!

Fie ca-ti place sau nu, esti parte a unei lumi in care instinctele sexuale se activeaza de la varste fragede. Fetele se dezvolta mai repede, baietii ajung la maturitate sexuala de la varste si mai timpurii, iar societatea ii incurajeaza pe adolescenti sa faca sex mai devreme.

Psihologii spun ca este important pentru fiecare parinte sa nu isi puna doar problema daca urmasii lui fac sex sau nu, ci sa se intrebe si cum sau de ce fac acest lucru.

Renunta la prejudecati

Mass media ii tenteaza pe adolescenti sa-si inceapa viata sexuala mai devreme, insa normele sociale de moralitate inca ii opresc sa faca pasul cel mare. Aceste doua paradoxuri il pot dezorienta pe adolescentul tau.

Ca parinte, nu ii poti oferi decat sprijinul tau, indiferent ce ar face si cateva sfaturi despre care crezi ca l-ar ajuta. Lasa putin deoparte normele religioase, educative si etice atunci cand discuti cu copilul tau despre sex si concentreaza-te doar pe ceea ce ar fi mai bine pentru el. In definitiv, binele lui este tot ce trebuie sa conteze pentru tine.

De ce trebuie sa-ti faci griji

"Nu exista un set de reguli care sa stabileasca momentul potrivit pentru inceperea vietii sexuale a copilului tau, dar sunt cateva motive pentru care adolescentii ar fi bine sa mai astepte. Nu ar trebui s-o faca pentru a se valida prin admiratia altora si nu ar trebui s-o faca din obligatie, cu siguranta", spune Alan Ravitz, specialist in psihiatrie pediatrica.

Foarte multi adolescenti isi incep viata sexuala pentru a primi validare din partea altor persoane de varsta lor, pentru a se integra, pentru ca nu au incredere in sine sau pentru ca sunt manipulati.

"In realitate, copiii nu au instincte sexuale imposibil de tinut in frau, ci sunt mai mult curiosi in legatura cu desfasurarea actului sexual si au tendinta de a imita comportamentul adultilor", explica psihologul pediatru Samantha Miller.

Psihologii le sugereaza parintilor sa nu se intereseze atat de viata sexuala a copiilor lor, cat de ceea ce ii impinge pe acestia sa faca sex. Asigura-te ca nu o fac doar pentru a incalca normele.

Explica-le care sunt riscurile relatiilor sexuale in general si ale celor timpurii in special. Vorbeste-le despre bolile cu transmitere sexuala, despre protectie, despre sarcini nedorite, despre abuzurile sexuale si sfatuieste-i sa o faca doar atunci cand sunt cu adevarat pregatiti din punct de vedere fizic si psihic.

Sursa foto: huffingtonpost.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului