Cresterea copilului

#tati Romania #mame Romania #curbe fertilitate #romani parinti prima oara #parinti romani #copii romani

Romanii, parinti tot mai tarziu! Sfatul specialistilor

Romancele aleg sa devina mame tot mai tarziu. in ultimii 25 de ani, varsta medie la care aleg sa faca primul copil a crescut cu 5 ani Daca in anul 1990, varsta medie la care o femeie nastea primul copil era 22 de ani, acum ea a urcat pana la 27 de ani. In mediul urban, media este de 28 de ani arata datele Institutului National de Statistica, si chiar putin peste 29 de ani in Bucuresti, potrivit unei clinici private de profil din Capitala.

O analiza a datelor puse la dispozitie de Institutul National de Statistica arata ca, in Romania, cele mai multe romance dau nastere primului copil intre 25 si 29 de ani (peste 35.600 de nou-nascuti), ceea ce inseamna o crestere cu 120% fata de anul 1990. Peste 20.000 de femei nasc primul copil intre 30 si 34 de ani, ceea ce inseamna de 3 ori mai mult decat acum 25 de ani. La polul opus, cea mai dramatica scadere, cu 70%, pana la 24.000 de nasteri, se inregistreaza in categoria de varsta 20-24 de ani.

„Femeile vor o cariera, siguranta financiara, si abia apoi se gandesc sa faca si un copil. Emotional, multe persoane, barbati si femei deopotriva, nu sunt pregatite pentru responsabilitate, angajament si schimbarea stilulului de viata, inevitabil in contextul in care apare un copil. Totusi, trebuie sa tina cont insa de curbele de fertilitate pe care le are femeia, dar si de predispozitia la infertilitate a barbatului. Perioada optima, biologic vorbind, este cuprinsa intre 20 si 35 de ani. Eu as recomanda chiar pana la 30, 32 de ani. Peste aceasta varsta, intervin o serie de argumente contra, dar si de riscuri pentru mama si copil. in cel mai simplu mod spus, dupa 35 de ani sansele incep sa scada, iar dupa 40 de ani, se prabusesc dramatic”, este de parere dr Chadi Muheidli, medic obstetrica-ginecologie, specialist in reproducere umana asistata.

Situatia este similara si in cazul barbatilor care aleg sa devina tati. Daca in 1990, cei mai multi barbati, care deveneau tata pentru prima data, aveau intre 25 si 29 de ani (~ 100.000), acum categoria de varsta cu cel mai mare numar de tati la primul copil este 30-34 de ani, respectiv 57.000. Cea mai mare scadere este in categoria de varsta 20-24 de ani, de 77%, de la 80.000 la 18.000, in timp ce intre 25 si 29 de ani, numarul tatilor s-a injumatatit. Tot mai multi barbati aleg si ei sa devina parinti mai tarziu. Pe categoria de varsta de 35-39 de ani, cresterea este de 18%. „La barbati se intampla altceva: fie fug de responsabilitate, fie au probleme tot mai serioase de fertilitate. Primul este un argument emotional cu care lucreaza psihologul, iar al doilea, tine de educatia si de grija fiecaruia. in termeni biologici, riscurile se dubleaza odata cu inaintarea in varsta a parintilor. Complicatiile privind sanatatea micutilor sunt remarcate atunci cand barbatul si femeia au peste 40 de ani. Exista studii care afirma ca riscul de autism creste de 6 ori in cazul in care partenerul depaseste aceasta varsta, fara sa se demonstreze o legatura cu varsta mamei”, sustine dr. Chadi Muheidli, medic obstetrica-ginecologie, specialist in reproducere umana asistata.

„Cresterea unui copil este cea mai importanta si grea responsabilitate. La prima vedere, pare un lucru bun sa nasti un copil dupa 35 de ani, pentru ca, teoretic, atunci ai maturitatea necesara. Totusi, trebuie sa ne gandim ca timpul trece, iar in adolescenta sa, tu vei fi trecut de 45-50 de ani, iar fractura intre generatii este inevitabila. Ce facem atunci cand copilul nostru va fi student, iar noi pensionari sau aproape de pensie?”, afirma Ioana Tanase, psiholog clinician.

Anul 2001 a fost primul in care rata natalitatii a scazut sub 10. Potrivit ultimelor date centralizate de Institutul National de Statistica, rata natalitatii a fost, in anul 2014, de 8,8 nascuti vii la mia de locuitori, de la 13,6 in anul 1990.

Sursa foto: newkidscenter.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Sfatul expertului