Cresterea copilului

#nastere #nastere in apa #copil #gravida #bebelus #maternitate #contractii #col uterin

Nasterea sub apa – avantaje si dezavantaje

Dureri usoare, travaliu scurt si un copil sanatos sunt cele mai importante dorinte ale unei viitoare mamici , inainte de a naste. Acestea sunt si motivele pentru care din ce in ce mai multe femei se gandesc sa aleaga ca metoda de a-si aduce pe lume copilul: nasterea sub apa .


Putin practicata in Romania, nasterea sub apa este o metoda care starneste din ce in ce mai mult interes din partea femeilor care nu vor sa mai treaca prin „durerile facerii”. Prin aceasta practica se incearca reducerea suferintei prin care trece femeia in momentul nasterii si sa faciliteze trecerea bebelusului din mediul lichid unde s-a dezvoltat in mediul aerian.

Cum se deruleaza o nastere sub apa

Pregatirea este indispensabila pentru ca nasterea sub apa sa se realizeze in conditii normale. Ea debuteaza in luna a cincea de sarcina, cand gravida invata sa respire corect, sa se incordeze si implicit sa se relaxeze. Este vorba de o relaxare fizica si psihica care va face ca procesul nasterii sa decurga perfect.
Cufundata in apa, femeia insarcinata nu mai se simte jenata de felul in care arata. Ea executa mult mai lejer exercitiile fizice prenatale. Pe de alta parte, tatal poate asista la nastere si isi poate incuraja sotia in acest moment unic din viata.

In momentul in care contractiile se intensifica si devin din ce in ce mai dureroase, viitoarea mama este instalata intr-o cada cu apa calda la o temperatura de aproximativ 37 °C (temperatura corpului). Sub indrumarea unui medic care o invata cum sa se pregateasca practic pentru nastere, gravida este mult mai relaxata. Dilatarea colului se face mult mai usor, muschii si articulatiile se destind, venirea micutului pe lume facandu-se in conditii optime. In majoritatea cazurilor, femeia iese din apa in momentul expulsiei fatului, insa in anumite maternitati nasterea se face complet in apa.

Avantajele nasterii sub apa

Mai intai de toate se stie ca apa creeaza o stare de bine, deoarece relaxeaza. Pentru ca are efect antispasmotic, durerile sunt atenuate, muschii se destind, iar colul uterin se dilata mult mai usor. Capacitatea respiratorie a mamei creste, ceea ce ii asigura o stare de bine suplimentara bebelusului care urmeaza sa fie adus pe lume. Datorita combinarii beneficiilor oferite de apa cu exercitiile specifice, nasterea are loc mult mai usor.

Presiunea hidrostatica ajuta ca fluxul de sange sa circule mai usor si implicit tensiunea arteriala se stabilizeaza. In apa, in ciuda efortului fizic al mamei, temperatura corpului ramane moderata ceea ce permite fortarea fara niciun risc. Mama si copilul sunt monitorizati periodic pentru a vedea daca ritmul cardiac este normal. In cazul in care pulsul fatului scade considerabil, gravida este scoasa din apa si este pregatita pentru alta metoda de nastere.

Medicatia pentru ameliorarea durerilor este mult mai redusa fata de o nastere clasica, pentru ca acestea sunt scazute in intensitate. Datorita apei, riscul rupturilor vaginale scade, la fel ca si necesitatea unei epiziotomii (sectionarea mucoasei vaginale si a muschilor superficiali ai perineului cu scopul de a mari orificiul vulvei si a usura expulzia fatului), deoarece tesuturile perineului devin mai elastice.

Venirea pe lume a fatului nu este atat de brutala, deoarece micutul plonjeaza intr-un mediu acvatic asemanator cu acela din care vine, adica din uterul mamei. De aceea, gravidele nu au de ce sa se teama ca bebelusul s-ar putea ineca.

Dupa ce au nascut femeile pot manca fara probleme. La cererea mamei, se poate pune si muzica, pentru o relaxare sporita.

Pentru ca prin aceasta metoda femeia nu trece printr-o trauma, nu se poate vorbi de depresie postanatala. Dimpotriva, datorita eliberarii endorfinelor si ameliorarii circulatiei sanguine, se creeaza un echilibru favorabil starii de bine. Astfel, recuperarea postnatala este mult mai rapida.

Dezavantajele nasterii sub apa

Igiena precara a locului (cada, jacuzzi, bazin etc) unde gravida naste poate fi fatal atat pentru mama, cat si pentru bebelus. Riscul infectiilor este foarte mare, deoarece cei doi sunt foarte sensibili in acest moment. Cada trebuie curatata cu rigurozitate si apa de asemenea trebuie analizata pentru a nu exista riscul contactarii unor bacterii.

In apa cantitatea de sange matern pierdut este dificil de evaluat. De asemenea, in aceasta situatie gravidele pierd mai mult sange care trece prin placenta, decat in cazul unei nasteri clasice.

Exista foarte putine clinici unde se poate practica nasterea sub apa. Chiar si in tarile din America, ca si in multe tari europene, doar cateva maternitati sunt dotate cu cazi speciale pentru nasterea subacvatica. Multe dintre acestea si-au dezvoltat servicii externalizate si trimit moase acasa la gravide ca sa le asiste la nastere. In Olanda, de exemplu, femeile pot naste in apa, chiar in propria baie.

Pe de alta parte, se pare ca bebelusii care vin pe lume prin nastere subacvatica risca sa aiba diverse probleme de respiratie.

Unde se practica nasterea sub apa?

Recent s-a deschis in capitala prima maternitate privata unde se poate naste sub apa. Spitalul de Obstetrica si Ginecologie “Regina Maria” din bucuresti dispune de sali de operatie dotate cu aparatura moderna unde viitoarele mamici isi pot alege pozitia in care doresc sa nasca. Costul unei astfel de interventii variaza intre 2000 si 3000 de euro. De asemenea, nasterea sub apa de realizeaza si in spitalul privat "Aqua Materna" din Brasov. De anul viitor, nasterea la domiciliu va fi posibila, dupa ce specialistii acestei maternitati vor fi instruiti pentru a ajuta femeile sa nasca acasa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului