Foarte multe persoane incep sa fumeze inca din adolescenta, si o fac din cauza anturajului care considera ca este la moda atunci sa „tragi” o tigara in pauze, la coltul liceului. Daca iti este teama ca si copilul tau poate face parte dintr-o astfel de gasca si ca este supus riscului de a fuma, il poti verifica, printr-o simpla analiza a comportamentului sau.
Iata cateva semne ca adolescentul fumeaza :
Mesteca foarte multa guma
Daca brusc, adolescentul incepe sa mestece foarte multa guma, mai ales atunci cand vine de afara, este foarte posibil sa incerce sa ascunda de fapt mirosul de tutun.
Miroase puternic a parfum
Multi adolescenti incearca sa mascheze mirosul de tutun printr-o cantitate insuportabila de parfum. Daca observi ca dintr-o data adolescentul incepe sa foloseasca prea mult parfum si ca miroase foarte puternic mai ales cand intra pe usa, trebuie sa ai in vede posibilitatea ca a inceput sa fumeze.
Are unghiile usor ingalbenite
Fumul de tigara ingalbeneste pielea si unghiile, insa acest lucru este vizibil doar la persoanele care fumeaza foarte mult. Asadar, daca observi ca unghiile de la degetul aratator si mijlociu au o culoare usor diferita de celelelte, este foarte posibil ca adolescentul sa fumeze.
Se duce direct in baie
Daca atunci cand intra in casa, copilul se duce direct in baie (in mod repetat), inseamna ca se duce pentru a se spala pe dinti si pe maini, tocmai pentru a indeparta mirosul pronuntat de tigara.
Se fereste de tine
Adolescentii stiu ca sunt „suspecti” atunci cand fumeaza tocmai pentru ca fac lucruri pe care inainte nu le faceau, motiv pentru care incearca sa ii evite pe parinti dupa ce au fumat . De obicei, atunci cand vin de afara, evita sa vorbeasca cu alti membri ai familiei si incearca sa se izoleze.
Miroase a tigari
Cel mai clar semn care il poate da de gol este tocmai mirosul de tigari. Totusi, pentru ca si el este constient si incearca sa ascunda cat mai bine acest lucru, este foarte posibil sa nu iti dai seama cu usurinta. Insa trebuie sa stii ca parul absoarbe cel mai bine mirosurile. Incearca sa te apropii de adolescent, sa il iei in brate sau sa il pupi, tocmai pentru a simti daca exista mirosul de tigara in parul sau.