Copiii care traiesc intr-un mediu unde violenta in familie a devenit un mod de viata risca sa fie traumatizati atat din punct de vedere emotional, cat si din punct de vedere psihologic. Chiar daca sunt victime ale violentei in familie sau doar martori, consecintele isi pun amprenta atat asupra copilariei, dar si asupra vietii de adult.
Primele consecinte ale violentei in familie se inregistreaza la nivel comportamental. Printre cele mai frecvente „insemne” lasate de un astfel de mediu, se numara:
- Lipsa increderii in sine
- Stari confuze ce oscileaza intre frica, furie sau vina
- Impulsuri de agresivitate
- Insomnii, cosmaruri
- Frica de a fi atins sau de a fi apropiat de cineva
- Neincredere
- Frica de a comite greseli
- Neliniste, agitatie
- Probleme de nutritie
- Manifestari legate de stres, precum dureri de cap, dureri de stomac , udarea patului
- Rezultate slabe la scoala
- Deficiente ale comportamentului social
- Tendinte de a se rani
- Abuzul de droguri sau alcool
Pe langa acestea, copiii sunt nevoiti sa faca fata unor dileme carora nu reusesc sa le gaseasca raspunsul la o varsta atat de frageda si ajung sa se izoleze sau sa manifeste un comportament violent. Iata cateva dintre problemele cu care se confrunta cei mici expusi violentei:
Copiii se simt responsabili pentru comportamentul violent al persoanei responsabile de abuzuri si nu inteleg ca aceasta este o problema ce tine de adulti. Acestia vor crede ca parintii se cearta din cauza performantelor de la scoala, din cauza ca nu este ascultator etc. Astfel, ajunge sa creada ca este el cauza abuzului si a violentei asupra mamei, a sa sau a fratilor sai.
Copiii mai mari simt nevoia sa protejeze persoana care este abuzata. Acest lucru poate duce la alte conflicte si situatii violente generate, de data aceasta, de catre copil.
Violenta in familie il determina pe copil sa nu isi mai inteleaga relatia cu parintii, simtindu-se initial apropiat de amandoi. Iubirea sa pentru ambii parinti intra astfel in conflict cu situatia de natura violenta dintre acestia. De asemenea, copiii simt nevoia sa ia partea unuia dintre parinti, iar altii prefera sa se indeparteze de amandoi.
Unii copii dezvolta o strategie de a-si exprima sentimentele printr-un comportament negativ. Parintii inteleg gresit acest mesaj si se grabesc in a-i pedepsi pe micuti; ignorandu-le insa acest „strigat” de ajutor, copiii ajung sa creada tot mai mult ca intr-adevar, ei sunt cauza violentei in familie.
Parintii reprezinta niste modele de urmat pentru orice copil; violenta in familiei ii transmite insa ca acesta este un comportament normal; astfel, copilul creste acceptand violenta ca pe o normalitate, crezand in ceea ce vede: partenerul mai puternic se impune prin forta.
