Unii copii simt un nod in gat doar cand aud voci ridicate. Altii spun „nu conteaza”, desi, in realitate, ii doare. Sunt copii care prefera sa taca, doar ca sa nu supere, sa nu „provoace” certuri, sa nu-i supere pe adulti sau pentru ca pur si simplu nu stiu inca sa exprime ce au nevoie.
Acest articol este despre copiii sensibili, atenti, adesea tacuti, care prefera armonia in locul confruntarii. Cum ii intelegem? Si mai ales, cum ii putem sprijini fara sa le negam felul de a fi?
De ce evita unii copii conflictul
Evitarea conflictului este o strategie emotionala de protectie. Iar in multe cazuri, este una perfect logica. Copiii mici cauta, in mod instinctiv, siguranta relatiilor apropiate. Iar daca simt ca exprimarea unui refuz, a unei suparari sau a unei opinii contrare ar putea pune in pericol acea legatura (chiar si temporar), vor alege tacerea ca forma de aparare.
Un studiu publicat in Child Development (Fabes et al., 1999) arata ca micutii cu un temperament mai inhibat tind sa evite interactiunile tensionate, nu pentru ca nu ar avea abilitati sociale, ci pentru ca traiesc emotiile negative mult mai intens.
Un exemplu concret:
Luca are 6 ani. La joaca, varul lui il impinge. Nu se loveste tare, dar ramane nemiscat. Intrebat de mama lui de ce nu a spus nimic, raspunde incet: „Daca ma supar, nu mai vrea sa se joace cu mine”. Pentru Luca, tacerea este un mod de a-si proteja apartenenta, de a pastra legatura.
Pe termen lung, insa, aceasta tendinta poate duce la efecte nedorite – copii care accepta situatii nedrepte, carora le scade increderea in sine, sau care nu isi exprima nevoile reale.
Evitarea conflictului nu este o greseala (si nu ar trebui corectata cu forta)
Ca adulti, este important sa nu tratam aceasta atitudine ca pe un „defect” care trebuie indreptat. Evitarea conflictelor este, uneori, o alegere de protectie emotionala, mai ales la copiii care inca nu si-au format mecanisme de aparare sanatoase.
Unii copii dezvolta aceste abilitati mai tarziu. Iar a-i forta sa fie „curajosi” sau „sa riposteze” poate pune o presiune inutila asupra lor si chiar accentua anxietatea. Adevarata asertivitate nu se invata prin constrangere, ci prin modele pozitive, experiente sigure si incredere.
Cum poti sa-l sprijini fara sa-l sufoci
1. Arata-i ca un „nu” nu strica nimic
Copiii care evita conflictele se tem adesea ca un refuz ii va face „rai”. Daca, atunci cand isi stabilesc limite, le cerem imediat sa fie mai blanzi sau ii privim cu dezaprobare, le transmitem ca „nu-ul” lor nu este binevenit. In schimb, o reactie simpla ca „Iti multumesc ca mi-ai spus” le ofera o lectie valoroasa: pot exprima ce simt fara sa piarda dragostea celorlalti.
2. Joaca-te de-a rolurile
Un mod natural de a-i ajuta sa exerseze este prin joaca. Simulati impreuna situatii de conflict si lasa-l sa incerce raspunsuri. De exemplu: „Acum tu esti cel care a pierdut randul. Ce spui?”. Jocul transforma ceea ce e greu de spus intr-un exercitiu firesc.
3. Fereste-te sa lauzi excesiv copilul „cuminte”
E usor sa apreciezi copilul care nu protesteaza niciodata, care e „mereu cuminte”. Dar acest tipar poate ascunde o pierdere de autenticitate. Asculta-l chiar si cand nu spune nimic – uneori, conflictul nerostit se aduna in interior.
4. Valideaza-i inclusiv nevoia de a evita
O simpla fraza precum „Te inteleg, uneori chiar nu ai chef sa spui ceva” poate avea un efect urias. Nu e nevoie sa fortezi granitele daca nu este pregatit. Intelegerea e primul pas spre deschidere.
Sa-l inveti ca nu trebuie sa dispara
Sprijinul real pentru un copil care evita conflictele nu inseamna sa-l inveti sa ridice tonul. Nici sa-l obligi sa „se apere”. Inseamna sa vezi dincolo de comportament: ce teama ascunde? Ce dorinta profunda? Si apoi sa-l inveti ca are loc in lume chiar si atunci cand spune „nu”, chiar si atunci cand indrazneste sa supere sau sa fie diferit.
Pentru ca un copil nu ar trebui sa aleaga intre a fi iubit si a fi sincer. Iar rolul nostru este sa-l ajutam sa inteleaga ca poate fi amandoua.
Poate ca, intr-o zi, acel copil tacut va spune cu voce clara: „Nu vreau sa-mi iei locul. Vreau si eu sa fiu aici.” Si va ramane.
