Cresterea copilului

#activitati #iarna #patinoar #copii #parinti

Activitati de iarna pentru copii

Pentru ca in aceasta perioada copiii sunt in vacanta si de cele mai multe ori se plictisesc acasa, este recomandat sa le oferi cateva activitati care sa ii scoata din monotonie si care sa ii ajute sa se bucure de timpul liber. Activitatile pot fi atat in interiorul casei, cat si in afara acesteia. Iata cateva idei in acest sens.

In casa


Decuparea din hartie a simbolurilor de Craciun

 

Copiilor le place la nebunie sa decupeze diverse forme de hartie. Profita de aceasta ocazie si gaseste-i de lucru micutului tau: desenati impreuna cateva figuri specifice Craciunului ( om de zapada , brad, globulete sau reni) si apoi lasa-l sa le decupeze cu o foarfeca. La final puteti orna geamurile din camera sa cu acele forme si cu un spray de zapada – rezultatul va fi foarte frumos. Evident, activitatea este potrivita numai in cazul in care copilul este suficient de mare pentru a se descurca cu o foarfeca, fara a exista riscul de a se rani.

curatenie in camera

 

In momentul curateniei generale, roaga-l pe copil sa se ocupe de camera lui si sa o faca exact asa cum i-ar placea lui sa fie. Promite-i ca la final o veti decora impreuna pentru a se simti cat mai bine spiritul sarbatorilor de iarna.

Decorarea casei

 

Decorati impreuna atat in camera lui, cat si in restul casei. Este o activitate pe care nu va putea sa o refuze. Globuletele, beteala, instalatia cu beculete colorate sunt accesorii specifice sarbatorilor de iarna care ii incanta pe copii.

Ajutor in bucatarie

 

Cine poate sta departe de mirosul ademenitor de cozonac, prajiturele, cornulete si turta dulce? In mod cert niciun copil. Coopteaza-l pe micut si roaga-l sa te ajuta la prepararea dulciurilor – daca ai la indemana si niste forme de decupat aluatul va fi cu atat mai bine si mai captivant pentru copil.

Felicitari pentru familie

 

Chiar daca felicitarile virtuale sunt la moda in ziua de azi, ajuta-l pe copilul tau sa traiasca acea senzatie minunata pe care tu ai trait-o cand erai de varsta lui: aceea de a trimite persoanelor apropiate felicitari scrise de mana. Achizitioneaza cateva coli cartonate, albe sau colorate. Deseneaza-le si scrie mesaje frumoase impreuna cu micutul tau pentru bunici, unchi si alte rude apropiate . Daca doreste, le puteti face mai frumoase lipind pe ele globuri pisate, putina beteala sau ace de brad.

Afara

 

Alegerea bradului

 

Alegerea bradului este un moment foarte important pentru sarbatorile de Craciun. De obicei acest lucru il fac parintii, insa copiii ar trebui sa ia parte la aceasta activitate. Cel mai bine ar fi sa mearga toata familia si sa isi dea fiecare cu parerea, astfel incat sa luati acasa cel mai frumos brad.

Cu sania

 

Desi multi parinti nu mai prefera sa-si plimba copiii cu sania, acest obicei este unul distractiv atat pentru cei mici, dar si pentru parinti care retraiesc momentele copilariei. Mai mult decat atat, nimeni nu te impiedica pe tine, ca si adult, sa te plimbi pe sanie alaturi de copilul tau.

La patinoar

 

Avand in vedere ca in toate orasele exista cel putin un patinoar, ofera-i copilului tau ocazia de a testa distractia pe gheata. Va fi cu atat mai distractiv cu cat parintii il vor insoti. Bucurati-va impreuna de reusitele micutului si incurajati-l atunci cand are parte de cazaturi pe patinoar.

Activitati in parc

 

O bataie cu bulgari de zapada sau construirea unui om de zapada sunt lucruri foarte distractive pentru toata lumea. Iata aici cateva sfaturi despre cum sa contruiesti un om de zapada.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului

Sfatul expertului

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Culorile care atrag noroc in casa ta

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare