Filme

#_ultima-legiune-2007

Ultima legiune / The Last Legion

In comparatie cu ultimile ecranizari ale legendelor sau ale altor povesti de istorie, Ultima legiune trece aproape neinsemnat. Nu prea seamana cu nimic din ceea ce ne-am obisnuit si nu are nici grandoarea sau spectacolul unui Alexandru, Troia sau 300.

Filmul Ultima legiune incearca sa explice si sa relateze inceputurile uneia dintre cele mai cunoscute legende ale istoriei. Este vorba de sabia Escalibur si legenda regelui Arthur. Urmareste misiunea aproape disperata a ultimilor soldati ai legiunilor romane de a-l salva si proteja pe cel din urma urmas al lui Caesar, Romulus Augustus (Thomas Sangster).

Cu periculosii si insetatii de sange goti pe urmele lor, legionarii, alaturi de un trimis refugiat al Imperiului Otoman pe nume Mira (Aishwarya Rai), incearca sa il protejeze pe micutul Caesar si sa il duca intr-un loc sigur si ferit de pericole. Nici Roma, si nici tarile fostilor aliati nu mai sunt locatii sigure. Singura fortareata ramasa in picioare si care mai poate ajuta este cea a Britaniei, cetatea invatatorului lui Romulus, Ambrosinus (Ben Kingsley), despre care aflam mai tarziu ca este celebrul vrajitor Merlin.

Pe langa frustranta lipsa a decorurilor sau a luptelor grandioase, filmul sufera si in ceea ce priveste dialogurile si intreaga succesiune a replicilor. Dialoguri fara vlaga, pe alocuri extreme de slabute, care nici nu intaresc, nici nu ajuta desfasurarii actiunii.

Un alt aspect de mentionat este cel al distributiei. Avem un Colin Firth, un actor care poate foarte multe, intr-un rol de comandant al legiunilor, care insa nu reuseste aproape deloc sa sugereze ceva din maretia unui comandant al armatei romane. Alaturi de el il vom vedea pe Ben Kingsley in rol de Merlin, invatator, filozof si luptator. Insa un Ben Kingsley care paleste in comparatie cu ceea ar fi putut iesi.

Iar problema care a dus la esecul atat a filmului pe de-a intregul, cat si a distributiei care nu straluceste, este a unui scenariu fara substanta si consistenta, cu replici moi si lipsite de vlaga si a unei regii care nu a stiut sa exploateze oferta la maxim.

Amatorii de filme sword&sandal s-ar putea sa nu poata rezista a viziona un film ce reuseste sa stea in picioare doar ca slaba amintire a vechilor pelicule sword&sandal. Nu e cel mai reusit si nici o surpriza, este un film care nu se ridica la valoarea celor de gen din ultimii ani.

NOTA: 4/10



Daca vrei sa afli inaintea tuturor ce se intampla in lumea filmului si la ce sa te astepti de la noile aparitii, aboneaza-te la Newsletterul de Cronici Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea