Ce se intampla cu un joc atunci cand regulile sunt riguroase si limitele netrasate? Urmarind filmul a lui Yan Samuell iti vei da singur raspunsul. Sunt sigura ca acesta va fi diferit de cel al prietenului tau, al fratelui, mamei sau iubitei. Si asta pentru ca stii si tu ca fiecare are stilul propriu de joc.
In pelicula Jeux d`enfants , Yan Samuell vine cu o provocare pe care nu ai putea sa o refuzi: o poveste de iubire plina de adrenalina, nepravazut si actiune.
Julien si Sophie incep un joc inca din copilarie, pe care inconstient il duc pana la sfarsitul vietii. Sophie Kowalsky este o fetita de origine poloneza care este privita cu dispret de ceilalalti colegi si asta pentru ca este emigranta. Julien, un baiat de aceeasi varsta, a carei mama este pe moarte, este singurul care are grija de ea si o trateaza cu respect.
Intre cei 2 copii se naste o prietenie neasteptata pe care acestia o condimenteaza cu un joc inventat de ei si care ii ajuta pe de-o parte sa se detaseze de rautatile lumii, dar ii determina in acelasi timp si sa-si ascunda din ce in ce mai mult sentimentele.
?
In ce consta jocul? E simplu. Folosindu-se de o cutie de tabla colorata de bomboane care dealtfel devine si laitmotiv-ul filmului, cei doi isi dau unul celuilalt provocari . Cel la care se gaseste cutia, trebuie sa-i dea celuilalt o porunca. Daca indeplineste porunca, celalalt primeste cutia si poate lansa la randul sau o alta provocara. Formula jocului este „Cap ou pas cap” (fr. Esti in stare sau nu). Binenteles ca orgoliul copilariei nu ii lasa pe cei 2 sa refuze vreo provocare, implicandu-se astfel intr-o serie de situatii ce iau la un moment dat o intorsatura neasteptata.
Cu trecerea anilor, nazdravanile provocate de acest joc se transforma intr-un lung sir de provocari cu implicatii personale care in loc sa mai amuze, ranesc si dor. Una dintre provocari, sa nu se vada timp de 10 ani, ii fac pe Julien si Sophie sa realizeze ca sunt dependenti unul de celalalt si ca acest joc, ratiunea lor de a fi, s-a transformat intr-un soi de obsesie cu final tragic.
Mi-au placut foarte mult Guillaume Canet (Julien) si Marion Cotillard (Sophie), cei care joaca rolurile principale in aceasta pelicula. Mi s-au parut perfecti pentru intruchiparea lui Julien si Sophie, doi copii maturi ce se joaca un joc imatur si periculos.
Celalate personaje din film sunt estompate, pelicula fiind facuta in asa fel incat acestea sa nu aiba un aport important in evolutia personajelor principale si dezvoltarea subiectului. Povestea din Jeux d`enfants este originala, specifica filmelor franceze care te pun sa gandesti si sa aprofundezi subiecte ce tin de latura emotionala si de psihologia tipologiilor umane. Mesajul pe care vrea sa-l transmita aceasta pelicula este ca fiecare dintre noi la un moment dat ne ascundem in spatele unui joc de frica ca sinceritatea emotiilor noastre sa nu fie luata in deradere.
Cutia de bomboane ce schimba destine
Cutia de bomboane, pe care Julien si Sophie o paseaza de la unul la celalalt reprezinta un obiect simbolic. Pe langa faptul ca este laitmotivul peliculei, cutia in forma de carusel te determina sa meditezi asupra vietii, vazuta ca un carusel in care te invarti nebuneste fara posibilitatea de a te opri.
Coloana sonora este bine aleasa, dominanta de ritmurile celebrei „ La vie en rose ”, mesajul aparent si inselator pe care a vrut sa-l transmita scenaristul. Ne jucam, ne invartim intr-un carusel pigmentat in culorii vii si ne gandim ca viata este roz pentru a putea ascunde rani adanci cauterizate intr-o cutie de bomboane.
Culoriile din film evolueaza odata cu starea personajelor, aceasta fiind cand estompate si mohorate, cand vii, intense si voluptoase.
Recomand acest film celor care iubesc si ascund, spera si nu indraznesc, risca desi le e frica, sunt dependenti intr-o lume independenta si meschina. Vizionare placuta!
