Inju, la bete dans l’ombre, pelicula regizata de Barbet Schroeder (L' Avocat de la terreur – 2007, Murders by Numbers -2002, La Virgen de los sicarios - 2000) este o ecranizare dupa romanul publicat in 1928 de scriitorul Edogawa Ranpo, un apreciat autor japonez renumit pentru cartile sale violente impanate din belsug cu sex.
Filmul este o incursiunea in lumea creatorilor de romane si a razboiului care se isca la un moment dat intre 2 romancieri de succes, care isi disputa locul 1 in topul celor mai celor mai bine vanduti scriitori.
Alex Fayard (interpretat de Benoit Magimel) este un scriitor axat pe romane politiste cu mare priza la public. El este invitat in Japonia pentru lansarea ultimului sau roman. In timpul sederii sale intra in contact cu frumoasa si totodata misterioasa gheisa Tamao (Lika Minamoto), de care se indragosteste si cu care se si cupleaza.
Tamao ii marturiseste lui Alex ca este amenintata cu moartea de Shundei Oe, un romancier faimos pe care nimeni nu l-a vazut la fata , dar care a reusit sa cucereasca Japonia cu romanele sale extrem de violente. Alex, ca un gentleman francez, ii sare in ajutor gheisei, incercand sa puna mana pe scriitorul sangeros.
O poveste de adormit…adultii
Este laudabila intentia lui Barbet Schroeder de a face un thriller franco-nipon cu ceva urme de mister, insa din pacate nu-i iese .
Scena de inceput era promitatoare. Un politist patrunde intr-un templu si descopera o gheisa decapitata. Individul se lupta in sabii cu un ucigas urat ca noaptea, care pana la urma ii zboara capul de pe umeri. De fapt, asta este doar o simpla proiectie a unui film inspirat din scrierile crudului Shundei Oe.
Restul scenariului este atat de prost dozat, incat spre finalul filmului iti pierzi interesul si iti doresti sa se termine odata. Daca uneori este bine surprins un aspect important din cultura japoneza (obiceiurile gheiselor), in marea parte a timpului plictiseala pune stapanire pe film. Si uite-asa te trezesti ca te freci la ochi in minutul 40, casti la minutul 50 si atipesti la minutul 60.
Degete supte si un strop de sange
Filmul nu reuseste sa convinga, nu reuseste nici macar sa-si tina spectatorii cu ochii deschisi, si da impresia unei pelicule de categoria B care vrea totusi sa-si depaseasca conditia. Cu ce? Cu scene sado-maso expirate si cu momente cu conotatii sexuale ciudate (gheisa care suge degetele de la picioarele transpirate ale eroului nostru).
Daca s-ar fi axat pe aspecte ale culturii japoneze si ar fi eliminat din scenariu povestea pseudo-politista, atunci poate filmul lui Barbet Schroeder i-ar fi dat emotii lui Rob Marshall, regizorul mult premiatului Memoirs of a Geisha.
Benoit Magimel actorul care il intepreteaza pe Alex Fayard nu impresioneaza cu absolut nimic. Figura lui, care aduce vag cu Matthew Perry, ma face sa ma intreb daca nu cumva a fost distribuit in filmul in care nu trebuie. Cat despre Lika Minamoto, cea care ii da viata gheisei cu apucaturi ciudate, este doar frumoasa si atat.
Inju, la bete dans l’ombre este filmul pe care nu l-as recomanda nici macar celui mai aprig dusman al meu. Decat sa-ti pierzi 100 minute din viata privind un asemenea film, mai bine iti faci floricele, bei o bere sau speli niste vase si ai satisfactia ca ai facut ceva cu adevarat util.
