Violenta exarcebata pana la frustrare si calmul prea politicos si sofisticat al filmului fac din Funny Games o comedie neagra si un thriller horror satiric greu de digerat pentru o mare parte a publicului cinefil.
Insa, daca reusesti sa treci peste artificii si modalitati de expunere, vei avea in fata o adevarata poveste in care reflectia asupra violentei hollywoodiene este mai mult decat indreptatita.
Desigur, multi ar spune ca sensul evidentierii unei astfel de teme nu ar fi fost cu adevarat necesar si ca ceea ce vedem pe parcursul a 100 de minute era deja de mult stiut. Insa, ceea ce face Michael Haneke nu este doar sa ne improaste cu noroi in ochi, ci sa nasca intrebari serioase la adresa acestui tip de violenta cinematografic, iar modul de expunere face filmul cu atat mai necesar.
O reeditare cinematografica fara diferente
Funny Games U.S este varianta americana a filmului german (Funny Games) din 1997 cu acelasi titlu si al aceluiasi regizor (totodata si scenarist), Michael Haneke, un regizor german recunoscut pentru nonconformism, pentru uzul de violenta si pentru tehnica cadrelor statice.
Filmul, la fel ca si varianta germana, prezinta pas cu pas teroarea psihica si fizica prin care trece o familie aflata la casa sa de vacanta. Doi tineri extrem de politicosi si aratosi (Michael Pitt si Brady Corbet) ii vor supune pe membrii familiei (tata, mama si fiu - Tim Roth, Naomi Watts si Devon Gearhart) la cele mai sadice jocuri "de societate".
Tortura psihica la care este supusa familia si modul in care cei doi tineri isi stapanesc victimile este pe atat de disperant pe cat de straniu se vrea a fi.
Nu ni se ofera iluzia unui happy-end , iar asupra momentelor in care ai putea avea o speranta planeaza teroarea calma si intuitia ca ceva nu va merge bine deloc. Nu avem parte de nimic frumos, iar finalul ne poate lasa cu adevarat un gust amar.
Tipologii diferite si cum violenta poate afecta pe oricine
De-o parte avem familia normala, civilizata si fara prea multe griji, iar pe de alta parte avem doi tineri sadici si violenti. Regizorul nu incearca sa prezinte o violenta atragatoare sau niste scopuri cu un oarecare farmec si nici vreo apologie a violentei.
Cele doua tipologii – familia normala si cuplul de tineri sadic si violent – nu se intersecteaza pentru a crea o poveste sau pentru a fermeca publicul. Motivul care ii pune fata in fata este acela de a ne arata cat de superficial este tratata tema violentei pe marile ecrane.
O familie normala poate oricand deveni victima unor astfel de oameni si ajungi sa te intrebi de ce si de unde le vine motivatia… un raspuns oarecum banal si de bun-simt. Insa chiar daca reuseste sa arate ce teroare poate naste violenta in realitate si cat de malefica si fara speranta este, filmul s-ar putea sa nu aiba adevarata rezonanta de care e nevoie. Oamenii tind sa dea inapoi in fata adevarului sau a lucrurilor prea evidente. Citind o astfel de stire intr-un ziar te face sa o respingi pentru cateva secunde, dar sa o uiti in doar cateva minute. Cum ar fi daca asa ceva ti se poate intampla tie si familiei tale cand crezi ca tot in jurul tau e normal?
Cei obisnuiti cu happy end-uri sau cu filme in care violenta are rang nobil ca Natural Born Killers sau A Clockwork Orange vor da inapoi. Cei carora artificiile si efectele speciale hollywoodine le infrumuseteaza viata vor respinge filmul.
Insa cei care pot aprecia ceva cu adevarat bine facut, cei care vor vedea in actori o distributie mai mult decat talentata si extrem de bine aleasa si un regizor dand dovada de maiestrie, aceia vor sti ca Funny Games devine un eseu cinematografic necesar si indreptatit.
NOTA: 10/10
Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro
