O sa recunosc inca de la inceput, handicapul major in redactarea recenziei. Originalul “Thing”, a fost urmarit de mine, cu ceva ani buni in urma, astfel ca nu mai sunt atat de proaspete cadrele infatisate. Am sa evit sa fac comparatii, pentru ca sunt de prisos si mai apoi pentru faptul ca pelicula actuala este un prequel, evenimentele descrise fiind anterioare celei clasice. Am recunoscut totusi, cateva imagini care justifica altele din precedentul (secventa finala cu urmarirea cainelui sau toporul infipt in usa), lucru imbucurator, pentru primirea unor explicatii asteptate.
Producatorii au convins studiourile gazda sa faca un prequel al filmului cult semnat John Carpenter , in locul unui remake, considerand pelicula din urma, perfecta. Filmul are la baza nuvela “Who Goes There?” de John W. Campbell Jr., publicat inca din 1938
some THING... si nu prea
Cu un regizor debutant, Matthijs van Heijningen Jr., “Thing” incepe cu imaginea Antarcticii inzapezite, infricosatoare si cu un grup de cerecetare norvegian, aflat intr-o expeditie. Echipa descopera ascunsa, o nava extraterestra si o creatura captiva intr-un bloc de gheata. Tanara paleontolog Kate Lloyd este solicitata sa se alature grupului de cercetatori, in ideea de a studia extraterestrul recuperat. Eliberat accidental, acesta are avantajul de a se transforma in replica fidela a oricarei fiinte atinsa sau vazuta. Grupul este astfel cucerit de sentimentul de paranoia, incepand sa se suspecteze unul pe altul. Kate va face echipa cu pilotul de elicopter Sam Carter ( Joel Edgerton , probabil cea mai buna prestatie din film) pentru a impiedica vietatea descoperita, sa nu evadeze din tinutul inghetat Asta inainte de a decima ultimii supravietuitori ai statiei de cercetare...
Efectele speciale, nu prea speciale
Ce nu mi-a placut? Hidoseniile care nu au fost rezervate in a se arata publicului amator de filme SF. Mi-au parut a fi usor dizgratios si exagerat conturate. Efectele speciale nu sunt dintre cele mai graitoare, insa substituie lipsa suspansului, pe care mi l-as fi dorit ceva mai accentuat. Ideea de a nu sti exact care este impostorul este foarte buna, insa un cinefil experimentat intuieste mai repede decat ar fi vrut, personajul „deghizat’. Nu s-a insistat pe mascarea identitatii acestuia, si asta m-a deranjat. Scenele sterotipice sunt prezente pe intreaga durata a filmului; pentru a ne justifica minutele acordate, recomand sa le neglijam.
Despre actori. Despre Alien. Despre film in loc de concluzii
Nu o sa laud filmul, mai mult decat e cazul, pentru ca nu este unul deosebit. Subiectul imi pare foarte bun, insa nu este atat de bine pus in scena, desi actorii isi fac treaba cum pot mai bine. O surpriza a fost distribuirea lui Eric Christian Olsen ( Not Another Teen Movie , Dumb and Dumberer, The Hot Chick, Fired Up, etc ), cunoscut cu precadere pentru rolurile sale, majoritare in comedii. Faptul ca am avut ocazia de a-l urmari intr-un thriiler, nu a ajutat foarte mult aprecierea aptitudinilor sale, pentru ca nu se remarca impunator. Actrita principala, cea care sta central in poveste- Mary Elizabeth Winstead , imi este o prezenta total necunoscuta. De obicei nu ma conving filmele cu eroine deghizate in tipe aratoase, care inzestrate doar cu o arma ridicola, reusesc sa salveze planeta, singure. Nici personajul portretizat de mai sus numita, nu face rabat de la regula, insa nu este nici una detestabila, vizavi de altele. Aduce intr-o masura deloc neglijabila cu Ellen Ripley, cunoscuta din seria Alien. In ansamblu, un film aflat la limita intre bun si mediu, nu un must see.
Foto: analysis.ucoz.com
