Filme

#scenariu #final #hollywood #film

Apel catre scenaristi: schimbati finalul filmului

Scenaristii de la Hollywood pun foarte mult pret pe finalul unei pelicule atunci cand concep plotul. De ce? Simplu, pentru ca finalul ramane intotdeauna in mintea cinefililor.

Cel mai adesea atunci cand ti se pune intrebarea: „Cum a fost filmul X sau Y?”, tinzi sa raspunzi: „A fost misto, s-a terminat cu bine” sau „A fost naspa, finalul m-a enervat la culme”. Pentru a se asigura ca raspunsul dat de tine este unul pozitiv, scenaristii studiaza in cel mai mic detaliu ultima fila din caietul unui film, umplu cosurile de gunoi cu ciorne si dau ce este mai bun din ei pentru un produs final demn de Oscar.

Mai jos sunt adunate cateva astfel de ciorne pe care am reusit sa le salvez inainte de a le inghiti cosul de gunoi, suficiente, insa, pentru a-ti face o parere si pentru a decide daca mai bine se opreau aici sau au luat decizia buna rescriind un alt final.

Fatal Attraction

Cred ca toata lumea isi aminteste de pelicula Fatal Attraction (1987) in regia lui Adrian Lyne si de Alex, personajul psihopat interpretat de Glenn Close. Finalul filmului a fost unul sangeros, terminandu-se cu Alex impuscata in baie. Initial, scenaristul James Dearden s-a gandit la alta incheiere: una in care Alex isi inscena moartea si lasa indicii care trimiteau la Dan, personajul lui Michael Douglas, ca fiind asasinul. In aceasta varianta, Dan era arestat, iar Alex scapa de sentinta data de justitie. Publicul a fost insa de-a dreptul revoltat de acest final, considerandu-l nedrept. Dearden s-a vazut nevoit astfel sa calmeze spiritele si sa refaca ultimele ultimele scene ale filmului. Astfel, s-a ajuns ca Alex sa fie impuscata si audienta multumita.



Australia

Australia, mediatizata pelicula a regizorului Baz Luhrmann, se pare ca a inceput cu stangul inca din etapa de pre-productie. Pe langa faptul ca bugetul prevazut a fost cu mult depasit, Australia, considerata una dintre cele mai scumpe productii realizate vreodata, era inca in productie cu cateva saptamani inainte de premiera oficiala. De ce? Se pare ca Baz Luhrmann nu reusea neam sa se axeze pe un singur final si nu vroia sub nicio forma sa incheie pelicula cu happy-end. Se spune ca prolificul regizor ar fi filmat trei variante de final pana cand s-a vazut obligat de studiourile 20th Century Fox sa ramana la o incheiere fericita care sa multumeasca pe toata lumea. Pana la urma cui i-ar fi placut sa-l vada pe Hugh Jackman dandu-si obstescul sfarsit in bratele lui Nicole Kidman? Insa, chiar daca Hugh a ramas in viata, filmul tot n-a scapat cu bine si a fost pur si simplu sfasiat de criticii de film.



Dawn of the Dead

In filmul lui Zack Snyder, Peter, unul din personajele principale care incearca sa se sinucida pana sa ajunga zombii la el, se razgandeste si, cu ultimele forte, se apuca sa-i cafteasca bine pe mortii-vii, reusind astfel sa scape impreuna cu prietena lui, Fran. Insa, in varianta originala, scenaristul George A. Romero omoara ambele personaje: Peter se sinucide, iar Fran, dupa ce reuseste sa scape de zombi este decapitata de elicea unui elicopter. Pe langa asta, ultimul cadru al filmului da de inteles ca, si daca n-ar fi fost acea elice pacatoasa, elicopterul oricum nu avea combustibil si biata Fran tot n-ar fi scapat intreaga.



Men in Black II

In cazul filmului lui Barry Sonnenfeld, finalul filmului a trebuit reviziut din cauza proastei sincronizari cu evenimentele care aveau loc pe atunci in Statele Unite. Initial, Men in Black II se incheia cu un atac al extraterestrilor asupra turnurilor gemene World Trade Center. Din nefericire insa, odata cu atacul real de la 11 septembrie, turnurile chiar au fost daramate. Astfel, premiera filmului a trebuit amanata si finalul regandit. Cladirea Chrysler a luat locul turnurilor, dar celalalte intamplari au ramas neschimbate.



I am Legend

Thriller-ul SF I am Legend a fost unul dintre cele mai vizionate filme ale anului 2008 din Romania. Dar sfarsitul peliculei a fost o dezamagire atat pentru fanii romanului lui Richard Matheson dupa care a fost ecranizat I am Legend, cat si pentru criticii de film. S-a ajuns pana intr-acolo incat regizorul Francis Lawrance sa fie acuzat ca nu a respectat subiectul cartii.

Robert Neville este ultimul om viu ramas pe Pamant, in urma unui razboi biologic. Dar el nu e singur. Toti ceilalti locuitori ai Terrei s-au transformat in vampiri, si cu totii ii doresc sangele. Ziua, Robert e vanator, cautand vampirii dormind prin ruine. Noaptea, se baricadeaza la el in casa, rugandu-se sa supravietuiasca pana dimineata. Viitorul umanitatii se afla in mainile lui. Sau in sangele lui necontaminat.

Spre final, acesta descopera insa ca nu este singurul supravietuitor si porneste in cautarea celorlalti. Insa, haita de zombii ii descopera ascunzatoarea si vine dupa el. Urmeaza o serie de explozii, impuscaturi, batai si alte cele prin care Robert incearca sa cada la intelegere cu armata de zombii care nu vor decat sa-l pape. Intelegerea n-are loc insa si personajul lui Will Smith moare, nu inainte insa sa-i lase o epubreta cu sangele sau neconteminat femeii menite sa puna baza unei noi civilizatii.

Desi s-a pastrat aceasta, finalul tembel al filmului i-a facut pe scenaristi sa mai gandeasca o incheiere bonus, mai pe gustul publicului in care Will Smith scapa teafar si nevatamat, zombii cei rai isi gasesc undeva in adancul sufletelor lor o urma de umanitate si totul se incheie cu un drum cu masina in cautarea unor alti posibili supravietuitori ai dezastrului. Chiar daca nu a aparut in cinematografe, acesta a fost inclus pe DVD si poate fi vazut si AICI.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea