Un escroc marocan, cu viata pe muchie de cutit din cauza unor datorii, decide sa se sinucida intr-o dimineata de duminica. Inainte de a se arunca de pe un pod din Paris, André (Jamel Debouzze), exasperat, ridica spre cer ochii inlacrimati si invinuieste divinitatea ca l-a parasit. Cum nu se poate mai tragic. Dar apare ea, Angela (Rie Rasmussen), o blonda, cu picioare foarte lungi si fusta foarte scurta, care este de asemenea pe punctul de a se sinucide. André o salveaza iar din acel moment cei doi sunt nedespartiti . Angela fumeaza mult, mananca mult, se pare ca se si prostitueaza insa il invata pe André sa respire, sa traiasca, sa iubeasca, sa se iubeasca, indeplinind o misiune, aceea de a-i salva sufletul. Conform scenariului, Angela e un inger in Paris. Prestatia lui Jamel Debouzze este ca de obicei amuzanta. Despre cea a lui Rie nu se poate spune decat ca e proasta.
Angela s-a vrut a fi o poezie.
Besson afirma intr-un interviu: Exista patru personaje in film : Angela, André, Parisul si alb-negrul. Acestea alcatuiesc cei patru timpi ai unei poezii, iar, daca se renunta la unul dintre aceste elemente, se distruge intreaga poezie a filmului.
Realitatea este alta.
Cu dialoguri plictisitoare, lipsa de forta, de surpriza , introspectie nesfarsita si chinuitoare a personajului, final previzibil , Angela lui Besson este departe de a fi o poezie. Reusita, chiar impresionanta, este doar imaginea Parisului in alb si negru.
Operator-sef de renume, Thierry Arbogast, recompensat de trei ori cu premiul César pentru "Cea mai buna imagine" declara: Toate elementele filmului au fost testate in alb si negru, cu un tratament special al peliculei, asa incat filmul parea « murdar » in culori ! Ne-am ferit asadar de colorizare.
Un film bun ca imagine si … cam atat.