Filme

#regizor #hollywood #quentin tarantino #filem

Quentin Tarantino - cel mai inteligent regizor de la Hollywood

Quentin Tarantino este genul de cineast pe care fie il vei uri la modul absolut, fie te va cuceri de la primul cadru al filmelor sale. Iti propunem in cele ce urmeaza o lista cu cateva dintre lucrurile mai putin cunoscute legate de regizorul peliculei "Django Unchained".


1. Quentin Tarantino poate fi considerat unul dintre cei mai inteligenti regizori de la Hollywood, IQ-ul lui fiind 160.

2. Tarantino a abandonat scoala la varsta de 15 ani pentru a se concentra asupra carierei actoricesti.

3. Quentin Tarantino a inceput sa lucreze la primul sau film in anul 1984. Intitulat "My Best Friend's Birthday", filmul a fost turnat alb-negru pe pelicula de 16 millimetri si a fost finalizat trei ani mai tarziu. Din cele 70 de minute ale filmului "au supravietuit" doar 36 de minute, restul peliculei gasindu-si sfarsitul intr-un incendiu. Varianta incompleta a filmului a fost prezentata la cateva festivaluri, insa nu a fost niciodata lansata oficial.

4. Atunci cand a fost intrebat daca a urmat cursurile vreunei institutii specializate de cinematografie, Tarantino a replicat sec: "Nu, am mers la filme". Cineastul spune ca a invatat meserie lucrand la un centru de inchiriat filme, discutand cu clientii si observand ce titluri obisnuiau sa comande.

5. Quentin Tarantino nu intentioneaza sa imbatraneasca pe platourile de filmare. Regizorul a declarat de mai multe ori ca vrea sa se retraga la varsta de 60 de ani.

6. Samuel L. Jackson este unul dintre actorii pe care Tarantino obisnuieste sa-i distribuie in filmele sale. Statistica arata ca Jackson a aparut in nu mai putin de patru filme regizate de Quentin Tarantino: "Pulp Fiction", "Django Unchained", "Kill Bill: Vol. 2" si "Jackie Brown".

7. Judecand dupa profilul sau de pe prestigiosul site Imdb.com, Quentin Tarantino a jucat in mai multe filme decat a regizat.

8. Quentin Tarantino are la activ un singur premiu Oscar. Este vorba despre trofeul "Best Writing, Screenplay Written Directly for the Screen", obtinut la gala din 1995, pe care l-a impartit cu Roger Avary, co-scenaristul peliculei "Pulp Fiction".

Sursa foto: screencrave.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea