Dormitorul este atat un refugiu, dar, in aceeasi masura, locul unde ne petrecem o mare parte din viata. Este deci vital sa ne preocupe sa fie confortabil si relaxant. “Dormitorul este piesa mea preferata. Este mai putin important daca este epurat si simplu sau, dimpotriva, mai elaborat: daca are perne moi si draperii frumoase, o lumina difuza si un vas plin cu flori proaspete, dormitorul se transforma intr-un adevarat refugiu“, spune designerul Celerie Kemble.
Esentiale sunt patul si dulapul
Pentru amenajarea unui dormitor, mobilierul de baza se compune din: pat, dulap de haine, comoda si o toaleta pentru machiat. Atunci cand spatiul este mic, puteti sa va limitati la un pat, un dulap si o comoda, care va va servi si de loc pentru machiat, iar, daca spatiul este chiar foarte redus, veti amplasa doar un pat si un dulap.
De fapt, elementele importante ale dormitorului sunt patul si spatiile de depozitare. Fie ca doriti sa reamenajati dormitorul sau sa-l concepeti complet, acestea sunt punctele esentiale care trebuie luate in consideratie.
Vedeta dormitorului
Patul constituie piesa vedeta a majoritatii dormitoarelor, este deci foarte importanta decizia privitoare la punerea lui in valoare. Alegeti cu grija capatul si tipul de pat, precum si tesatura cu care il veti decora, deoarece patul va influenta atmosfera si va fi atractia incaperii.
Faceti loc pentru haine
Celalalt parametru important al camerei este spatiul de depozitare. Hainele, pantofii si mantourile trebuie sa-si aiba toate locul lor, chiar si in spatiile mai restranse. In acest punct, dati frau liber creativitatii, pentru a determina maniera in care veti face loc pentru haine. Indiferent de stilul pe care il veti aborda, decideti intai locul fiecarei mobile din camera.
Un pat frumos se pune in valoare
Incepeti prin a pune in valoare patul, daca este vorba de un pat frumos. Daca patul nu este interesant, incercati sa il camuflati. Pentru un aspect elegant, si daca spatiul permite, patul poate fi pozitionat pe colt. Cand este vorba despre spatii patrate, dispunerea mobilelor in unghi are un impact vizual foarte interesant.
Patul din alcov… un loc bun pentru musafiri
Pentru un spatiu restrans, un simplu pat-divan este adesea varianta cea mai potrivita, deoarece ocupa putin loc. Nu uitati nici de paturile cu spatiu de depozitare inclus daca nu aveti loc pentru un dulap. Avem chiar si varianta patului cu farmec aparte, cel plasat intr-un alcov …
Elemente de decor
Suprapuneti diferite tipuri de material pentru o tuse de opulenta, folositi de exemplu o cuvertura din satin lucios, iar deasupra un pled din mohair. Draperiile sunt in acelasi timp o necesitate si un lux. Alegeti draperii cu monograma sau brodate, pentru a face senzatie. Personalizati usile dulapurilor fie cu pictura, fie cu tapet, fie schimband manerele/butonii. Un scaun sau un fotoliu decorativ asezat intr-un colt poate servi pentru a arunca un halat sau pentru a citi.
Indiferent de abordare, incercati mai presus de toate sa creati un dormitor calm si senzual, unde preocuparile de peste zi sunt rapid uitate seara de seara…
Date de contact:
Mioara Stoenica
Tel. 0723 376 276
E-mail: mioarastoenica@yahoo.com
Web: mioarastoenica.com