Ingrijirea dentara profilactica presupune periajul zilnic al dintilor, dar si detartraje profesionale efectuate de catre medicul veterinar atunci cand situatia impune acest lucru. Atunci cand periajul se dovedeste a fi imposibil, puteti apela la cateva trucuri.
Tartrul dentar reprezinta un complex organo-mineral, puternic aderent de suprafata dentara si care rezulta din mineralizarea placii bacteriene. Respiratia urat mirositoare este una din consecintele tartrului dentar si a ansamblului bacterian ferm atasat acestuia. In timp, se poate observa cum placa bacteriana si tartrul dentar irita tesuturile gingivale, conducand astfel la aparitia gingivitelor cronice si intr-un final la periodontita.
Predispozitia si alimentatia, principalele cauze
S-a observat o anumita predispozitie in aparitia bolii periodontale, astfel ca un procent mai ridicat il intalnim la rasele de talie mica sau medie.
O alimentatie bazata in principal pe hrana umeda determina de asemenea aparitia tartrului dentar.
Acceptarea periutei de dinti
Ca in cazul oricarei alte patologii, exista modalitati si in acest caz de profilaxie, din fericire nu foarte complicate, si care va vor ajuta sa aveti un prieten sanatos din toate punctele de vedere.
Ingrijirea dentara profilactica presupune periajul zilnic al dintilor, dar si detartraje profesionale efectuate de catre medicul veterinar atunci cand situatia impune acest lucru.
In mod automat va veti gandi ca patrupedul dumneavoastra nu va accepta sub nicio forma pasta de dinti si periuta plimbandu-se prin gura lui.
Intrucat ne dorim ca periajul sa nu devina o corvoada nici pentru dumneavoastra si nici pentru animal, va vom oferi cateva sfaturi ce va vor ajuta ca intreaga manopera sa fie atat eficienta, cat si distractiva.
Pentru inceput este deosebit de important acceptul animalului, pasii initiali in periajul dintilor sai trebuind sa se desfasoare in sedinte scurte si fara stres.
3 pasi ce vor determina acceptul companionului dumneavoastra
1 Stim cu totii care este mancarea lor preferata, nu? Primul pas ar fi sa-l lasam sa linga de pe degetul nostru un sos de carne delicios. Dupa ce s-a convins cat este de bun acesta nu va opune nici cea mai mica rezistenta daca acelasi sos se va plimba cu ajutorul degetului pe dintii sai.
2 Pasul urmator presupune infasurarea in jurul degetului a unei comprese, pe care bineinteles o vom imbiba in acelasi sos de carne. De aceasta data vom efectua cu blandete miscari circulare repetate la nivelul dintilor si cu pauze daca este necesar!
3 Daca pana in punctul acesta totul a decurs normal, atunci a venit momentul sa apelam la pasta de dinti si periuta. De regula, solutiile de curatare a dintilor pentru caini contin arome placute pe care acestia le apreciaza.
Intotdeauna lasati animalul sa vada despre ce este vorba, nu il fortati sau grabiti prea tare. Lasati-l sa descopere ca noua lui pasta de dinti nu este chiar atat de rea.
Puneti o cantitate mica pe deget, lasati-l sa linga degetul obisnuindu-se astfel cu gustul.
Inainte de aplicarea pastei de dinti pe periuta, trebuie obisnuit si cu textura acesteia, astfel ca vom apela din nou la gustul deosebit al sosului. Dupa acceptarea periutei de dinti, vom putea aplica si pasta de dinti fara a uita insa ca toate aceste etape trebuie percepute de catre prietenul nostru ca fiind o joaca, si nu o activitate chinuitoare pentru acesta.
Nicoleta Simion
Medic veterinar
Centrul Medical Vet Care Clinic
Telefon: 0740.965.250; 0762.637.206