Carti

#Theresa May. Un prim-ministru pentru Brexit #Theresa May #Brexit #carte

Theresa May. Un prim-ministru pentru Brexit - o carte complexa despre un prim-ministru cu o misiune grea: iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana

„O prezentare extraordinar de detaliata... Anthony Seldon reuseste sa fie, in acelasi timp, just, dar si extrem de critic cand vorbeste despre mandatul Theresei May.“ - Sunday Times.

Theresa May a ajuns in functia de prim-ministru cu cel mai precis, dar si cel mai dificil obiectiv pe care l-a avut vreodata un premier dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial: sa duca la bun sfarsit Brexitul. Consecinta: o tragedie in care personajul central a aflat prea tarziu cum ar fi putut sa-si indeplineasca misiunea.

In acest volum, si in lumina modului in care Boris Johnson isi exercita propriul mandat de prim-ministru, Anthony Seldon creioneaza modul in care a functionat guvernul lui May, de la neasteptata ei venire la putere, in 2016, cand rivalii s-au retras din competitie, unul cate unul, si pana la demisia insotita de lacrimi, trei ani mai tarziu, cand relatia dintre ea si cabinetul sau era total distrusa.

Seldon, un om corect, care se straduieste intotdeauna sa gaseasca anumite virtuti la fiecare prim-ministru pe care il studiaza, sustine ca May „ar fi putut deveni cu usurinta un premier rezonabil, fara a fi spectaculoasa“ daca nu ar fi fost la mijloc Brexitul, spunea The Guardian.

Autorul cartii o absolva pe Theresa May de unele dintre cele mai grave acuzatii care i-au fost aduse. Raspunsul stangaci la tragedia de la turnul Grenfell, in 2017, soldata cu 79 de morti, cand, initial, nu s-a intalnit cu niciunul dintre supravietuitorii incendiului, nu a fost un exemplu de indiferenta fata de suferinta celorlalti, afirma Seldon. Cei care s-au ocupat de securitatea ei i-au spus ca nu poate vizita locul dezastrului, deoarece ar declansa o revolta. Mai tarziu, a petrecut mult timp cu supravietuitorii incendiul de la turnul Grenfell si a pastrat, in biroul ei din Downing Street, pana la sfarsitul mandatului, desene ale copiilor de acolo.

Seldon este de parere ca, in cazul in care ar fi aratat mai multa empatie si inteligenta emotionala in public, ar fi fost un prim-ministru cu mai mult succes. Avea o etica neobosita a muncii, un ochi bun pentru detalii si era motivata atat de datorie, cat si de ambitie, dar nu avea multe dintre celelalte abilitati necesare pentru a izbuti intr-o astfel de functie.

Faptul ca s-a bucurat de un acces fara egal la informatii venite atat de la aliatii, cat si de la rivalii Theresei May, de la consilierii care i-au modelat mandatul,precum si de la personaje-cheie de la Bruxelles, i-a permis autorului sa dea in vileag tainele acestui prim-ministru, atat de enigmatic si de interiorizat.

Seldon exceleaza in a reconstitui modul in care au fost luate deciziile critice, dupa care comenteaza, argumentat, impactul acestora.

Incitanta, captivanta si profund revelatoare, lucrarea de fata este o analiza completa a mandatului de prim-ministru al Theresei May.

 

Cuprinsul cartii:

PARTEA INTAI: CONSTITUIREA MANDATULUI DE PREMIER

          Capitolul 1 | La Ministerul de Interne

          Capitolul 2 | Fortareata din Downing Street nr. 10

          Capitolul 3 | Drumul greu spre Brexit, 2016-2017

          Capitolul 4 | Construirea imaginii

          Capitolul 5 | Momentul esential: alegerile generale din 2017

PARTEA A DOUA: DESTRAMAREA MANDATULUI DE PREMIER / 301

          Capitolul 6 | „Nu s-a schimbat nimic“

          Capitolul 7 | Acordul cu Partidul Democrat Unionist

          Capitolul 8 | O saptamana mai tarziu: Comitetul 1922 si Turnul Grenfell

          Capitolul 9 | Drumul anevoios spre infern

          Capitolul 10 | Alcatuirea unei noi agende de lucru

          Capitolul 11 | O fuga in zori pana la Bruxelles: raportul comun, o sabie cu doua taisuri

          Capitolul 12 | Paradisul pierdut: esecul tentativei de remaniere  

          Capitolul 13 | Reafirmarea autoritatii: Salisbury si Siria

          Capitolul 14 | La conacul Chequers: drum prin negura

          Capitolul 15 | In inima furtunii  

          Capitolul 16 | Brexit: fara sorti de izbanda

          Capitolul 17 | Prima incercare de trecere a acordului prin Parlament

          Capitolul 18 | A doua incercare de trecere a acordului prin Parlament

          Capitolul 19 | Al treilea vot semnificativ si ultimul

          Capitolul 20 | Ultima aruncare a zarurilor: negocieri cu laburistii

          Epilog.  Ultimele zile de mandat

          Verdictul.  Theresa May, prim-ministru: 2016-2019

Traducerea cartii a fost realizata de Cristina Monica Manolachi, redactorea a fost realizata de Brandusa Zarnescu, iar Dr. Florian Banu a scris o ampla prefata la editia in limba romana.

Cartea va fi disponibila la finalul lunii februarie, pe publisol.ro, in librarii (Carturesti, Librarium, librariile Alexandria, Sedcom Libris Iasi, Libraria Mihai Eminescu, libraria St.O. Iosif, Compania de librarii Bucuresti, Pravalia cu carti Constanta si magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro, bookcity.ro etc).

Anthony Seldon a scris si a editat peste 40 de carti despre istoria moderna si politica britanica, printre care se numara: Cameron at 10, Brown at 10, Blair Unbound, Major si Trust. A fost director al liceelor din Brighton si Wellington si cofondator, alaturi de Peter Hennessy, al Institutului de Istorie Contemporana Britanica. Este presedintele Trustului pentru Arhivele Nationale si membru in consiliul de administratie al Companiei Regale Shakespeare. Este, in prezent, prorector la Universitatea din Buckingham.

Raymond Newell lucreaza cu Anthony Seldon de trei ani. In tot acest timp, el a fost coautorul unor articole pentru New Statesman, Sunday Times si Telegraph. In prezent, lucreaza la o carte despre istoria functiei de prim-ministru. Concomitent, urmeaza un masterat in Stiinta Datelor Sociale la Universitatea din Oxford.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din carti

Top

Cauta-ti perechea