Cariera

#grila #salarizare #bugetari #salarizare unica #cresteri #schimbari

Salariile din noua grila nu vor scadea, ci vor creste in mod diferit

Schimbari in grila de salarizare unica a bugetarilor. Dupa ce aseara presa scria ca Guvernul a scazut cu 40% nivelul salariilor din noua grila de salarizare, lucru confirmat si de ministrul Muncii in aceasta dimineata, in cursul zilei de astazi premierul Emil Boc a spus ca o astfel de scadere nu va avea loc ci din contra, anumite salarii chiar vor creste.

In sedinta Guvernului de ieri, Ministerul Muncii a prezentat cele trei niveluri de referinta pentru salariile bugetarilor, respectiv 5,4; 3,8 si 2,3 salarii minime pe economie, cifre care sunt in scadere cu circa 40% fata de coeficientii reper conveniti la inceputul acestei luni cu sindicatele, respectiv de 8,85; 6,5; 3,8.

Potrivit declaratiilor oficiale, proiectul de lege ar urma sa treaca prin Ministerul de Finante, pentru a se stabili daca grila este sau nu sustenabila de catre buget. Salariile nu vor scadea insa, ci doar vor creste mai greu, in functie de pozitionarea in ierarhia grilei. "Unele salarii care se afla la baza piramidei vor creste, altele care se afla in varful piramidei vor fi incetitinite, ca si crestere, sau chiar vor fi inghetate pentru o perioada de timp",  a declarat premierul Emil Boc, citat de Realitatea TV .

Surse din Ministerul Muncii au spus ca exista posibilitatea ca aceste niveluri sa suporte modificari negative daca impactul bugetar al aplicarii Legii unitare de salarizare nu va putea fi suportat de bugetul de stat. "Salariile si in viitoarea lege nu scad, ci in functie de pozitionarea pe ierarhia stabilita de Ministerul Muncii unele salarii vor creste intr-un ritm mai accelerat, altele vor avea o crestere mai incetinita sau unele chiar vor fi oprite din crestere. Pana se creeaza raportul de 1 la 15, cum a fost stabilit prin noua lege de salarizare a personalului bugetar", a completat primul-ministru.

Ce spune noua grila

Noua grila stabileste ca functia de medic primar de clinica - echivalenta cu cele de conferentiar in Ministerul Educatiei, maior in Ministerul Apararii, consilier superior in Ministerul Finantelor si judecator de tribunal - ar urma sa fie remunerata cu 3.240 lei. Potrivit Realitatea TV, acelasi nivel salarial ar urma sa revina si asistentilor judiciari in Ministerul Justitiei, functiei de consul in Ministerul de Externe si consilierilor superiori in Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

La al doilea nivel, cel la care se afla functiile de profesor gradul II de liceu cu vechime intre 6 si 10 ani, inspector in Ministerul de Interne, locotenent cu studii superioare de lunga durata, expert principal si expert vamal principal in Ministerul Finantelor, grefier gradul II cu functii superioare din Ministerul Justitiei, preot de parohie si farmacist, coeficientul mediu va fi de 3,80 salarii minime.

Un alt nivel, corespunzator a 2,3 salarii minime pe economie, va fi cel al referentilor superiori in ministere si agentii de politie debutanti in Ministerul de Interne, secretarii de scoala vor castiga, pedagogii din Ministerul Educatiei, soldatii si gradatii voluntari, grefierii cu studii medii din Ministerul Justitiei si curierii de relatii gradul II din Ministerul de Externe.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea