Cariera

#loc de munca #job #bugetar #scadere #criza #recesiune

Salariile bugetarilor vor scadea cu 7% iar numarul locurilor de munca din sectorul bugetar cu 20 de procente

Salariile vor scadea cu cel putin 7 procente, Romania va ajunge la o recesiune economica de 8% iar numarul locurilor de munca din sectorul bugetar va scadea cu cel putin 20% fata de anul trecut. Acestea sunt previziunile facute de analistul economic Ilie Serbanescu si confirmate de fostul ministru de finante, Daniel Daianu , in conditiile prognozei privind scaderea economica de la 4,1 la 7-8%, de dinaintea evaluarii acordului stand-by cu Fondul Monetar International (FMI), de la inceputul lunii august.

Serbanescu este de parere ca in Romania criza nu a fost lasata sa se manifeste, motivand aceasta afirmatie prin faptul ca salariile bugetarilor nu au suferit scaderi, in ciuda cererilor FMI, care a prevazut in acordul stand-by cu tara noastra o diminuare a cheltuielilor bugetare cu aproximativ doua procente.

"Romania a tot incercat sa amane momentul prin imprumuturi, dar e inevitabil. E ceva ce stiu toti, dar nu vor sa spuna", a declarat analistul, pentru Evenimentul Zilei. El a adaugat faptul ca prognoza pentru perioada urmatoare spune ca salariile vor scadea cu cel putin 7%, iar gradul de ocupare a locurilor de munca din sectorul bugetar va cobori cu cel putin 20% fata de anul trecut.

Conform Evenimentul Zilei, analistul afirma ca salariile si pensiile se bazeaza pe cresterea economica „nesanatoasa” de anul trecut, astfel ca, in conditiile unei scaderi economice de 7-8%, salariile se vor reduce la randul lor cu cel putin 7%. Momentul in care se va manifesta aceasta scadere este greu de prognozat, insa, potrivit parerii lui Serbanescu, acest moment va fi amanat pe cat posibil pentru a se evita un esec la alegeri.

Parerea lui Serbanescu este confirmata si de fostul ministru de finante, Daniel Daianu , care sustine ca o scaderea economica de pana la 8% inseamna o diminuarea a veniturilor salariale. Astfel, guvernul va fi nevoit sa aleaga intre taierea salariilor si pensiilor si reducerea investitiilor, in contextul in care mai multi oameni de afaceri romani sunt de parere ca se impune reducerea numarului salariatilor din sectorul bugetar, lucru anuntat si de ministrul finantelor, Gheorghe Pogea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea