Din 2010 Romania va avea o noua lege a sistemului public de pensii. Principiile care vor sta la baza acesteia au fost stabilite in ultimele zile de catre reprezentantii ministerelor Muncii, Finantelor, Justitiei, Apararii, Administratiei si Internelor, Afacerilor Externe, ai serviciilor secrete (SRI, SIE, STS) si ai Serviciului de Paza si Protectie .
Cele opt principii pe care se va fundamenta noua lege a pensiilor sunt:
1. Principiul unicitatii: aceleasi norme legale se aplica tuturor contribuabililor;
2. Principiul obligativitatii: toate persoanele active si toti angajatorii sunt obligati sa contribuie la sistemul public de pensii, cu un procent identic stabilit asupra veniturilor de natura salariala;
3. Principiul contributivitatii: valoarea pensiei se stabileste in functie de cea a contributiilor;
4. Principiul repartitiei: sumele colectate intr-o luna fiscala se folosesc la plata drepturilor sociale din luna respectiva;
5. Principiul egalitatii de tratament;
6. Principiul solidaritatii – atat intre membrii aceleiasi generatii, cat si intre generatia contribuabililor, respectiv a beneficiarilor;
7. Principiul autonomiei – Armata, Ministerul Administratiei si Internelor si serviciile speciale vor avea propriile organisme de asigurari sociale , care se vor ocupa de administrarea pensiilor, pe motive de securitate. Va exista insa diferenta fata de situatia actuala, respectiv aceea ca nivelul contributiei va fi identic cu cel din sistemul public, iar pensiile vor fi stabilite conform aceluiasi algoritm de calcul, utilizat in cazul pensiilor din sistemul public;
8. Principiul ocupational – paralel cu sistemul public si suplimentar fata de contributiile de asigurari sociale datorate fondului public de pensii, oricare categorie socio-profesionala va avea dreptul de a-si infiinta si administra propriul fond de pensii.
Precizari despre modalitatile actuale de acordare a pensiilor
Sistemul romanesc public de pensii are aproximativ 4,5 milioane de pensionari, la care se adauga alti 200.000 de beneficiari ai sistemelor speciale de pensii, care isi primesc banii pe de parte din contributiile beneficiarilor la fondurile de pensii, pe de o alta din banii stransi din taxe si impozite.
Potrivit Gandul, pensiile militarilor si cadrelor MAI, SRI, SPP, STS sunt de 60-100% din ultimul salariu, dupa ce in timpul cat au fost angajati au contribuit cu 5% din venitul brut la fondul public de pensii, fata de 31,3% cat se incaseaza de la un salariat de rand.
Pe de alta parte magistratii si personalul de specialitate din instante, diplomatii, parlamentarii si functionarii publici din Parlament, precum si aviatorii platesc contributii ca si majoritatea asiguratilor sistemului public, dar beneficiaza de substantiale la pensie, care este calculata ca un procent de 80% din valoarea ultimului salariu, fiind actualizata ulterior cu inflatia.
Oficialii Guvernului roman au stabilit ca principiile noii legi a sistemului de pensii sa intre in dezbaterea ministerului Muncii si a Executivului in cursul acestei saptamani, urmand ca noua legislatie a asigurarilor sociale sa intre in vigoare in cursul anului 2010.