Cariera

#job #loc de munca #angajat #angajator

5 pacate la locul de munca

Excesele nu te vor pune niciodata intr-o lumina favorabila, iar cand vine vorba de temperament si caracter la locul de munca, cel mai indicat ar fi sa iti stapanesti nervii si sa iti tii defectele sub observatie.

Deja te-ai obisnuit sa le pui celorlalti colegi porecle inspirate din micile obiceiuri sau porniri enervante pe care le au, insa oare nu esti si tu printre randurile celor catalogati? Pentru a evita barfele legate de modul tau de a fi, dar si pentru a te feri de antipatii si preferinte, iata cateva pacate de evitat la locul de munca.

 

1 Mandria
 

Colegii plini de mandrie sunt aceia care nu cunosc termenul de lucru in echipa – cel putin atunci cand vine momentul sa isi asume meritele. In schimb, stiu foarte bine sa iasa din cursa daca echipa responsabila de un anumit task a dat gres. Bineinteles, cei mandri peste masura sunt si cei barfiti zilnic de catre ceilalti, care fac planuri de a-i readuce cu picioarele pe pamant.

Daca suferi si tu de acest pacat, macar de ochii lumi si pentru siguranta jobului tau, incearca sa recunosti meritele echipei tale, sa iti manifesti aprecierea pentru cei care reusesc sa te ajute sau sa aiba rezultate bune si sa te bucuri de rezultatele "voastre", ce nu sunt doar "ale tale".
 

2 Invidia
 

Normal ca te enerveaza faptul ca un coleg de-al tau a obtinut o marire de salariu, o performanta, un post mai bun pentru care si tu erai destul de instruit si pregatit. Simti cum te roade invidia si din pacate si cei din jur vor observa schimbari in comportamentul tau.

Incearca sa iti pastrezi orice urma de invidie pentru tine si sa nu iti atragi pareri negative. In plus, invidia te va face sa iti pierzi respectul de sine si iti va afecta dispozitia si performantele. Foloseste reusitele celorlalti drept povesti motivationale, care sa te impulsioneze pentru a progresa.
 

3 Furia
 

Nu vei castiga nimic daca alegi sa iti manifesti frustrarile in mod agresiv, dezlantuindu-ti furia impotriva colegilor sau a sefului. Tot ceea ce vei reusi va fi sa te prezinti in fata celorlalti precum o persoana slaba din punct de vedere emotional, cu un caracter indoielnic. In plus, reputatia ta va avea de suferit si orice ai face, nu vei mai fi privit precum un profesionist.

Specialistii sustin ca persoanele temperamentale nu evolueaza in cariera, pentru ca nu sunt privite precum lideri care ii pot conduce si inspira pe ceilalti. Transpune-ti pasiunea pentru job in munca si in rezultatele tale, caci doar asa vei creste in ochii superiorilor tai.
 

4 Lacomia
 

Vrei mult intr-un timp scurt, asa ca nu te feresti sa iti asumi o gramada de responsabilitati, pe care insa nu reusesti sa le duci la capat. Odata ce ti-ai asumat insa un anumit lucru, nu te astepta ca seful tau sa iti inteleaga lipsa de profesionalism sau rezultatele slabe, doar pentru ca nu aveai nivelul de pregatire necesar pe care il cerea taskul respectiv. Intelege ca drumul spre succes este pavat cu multa munca, cu teluri pe termen scurt, ce evolueaza in functie de rezultatele tale si cu multa rabdare.
 

5 Lenea
 

Pentru cei cu aspiratii inalte, lenea si complacerea intr-o anumita situatie nu ii va aduce niciodata in apropierea telurilor stabilite. Vrei sa muncesti relaxat, sa nu faci niciodata mai mult decat ti se cere, sa nu te zbati, ci sa lucrezi la limita bunului simt? Atunci poti fi sigur ca vei ocupa aceeasi pozitie pentru mult timp, nu vei avansa in cariera si vei fi primul vizat in cazul unei restructurari .

Incearca sa privesti intreaga imagine a carierei tale – realizeaza faptul ca viitorul tau depinde de reusita fiecarei zi la locul de munca, asa ca trateaza cu maxima seriozitate fiecare proiect la care lucrezi, fiecare oportunitate, ca si cum ar fi singura ta sansa de a dovedi cat de competent esti.



 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea